Lansarea International Property Rights Index 2008
Bucuresti, 26 februarie 2008 – Centrul de Analiza si Dezvoltare Institutionala (CADI-Eleutheria) anunta lansarea editiei 2008 a Indexului International al Drepturilor de Proprietate (IPRI), care dezvaluie, in cele 115 tari evaluate, corelatia dintre bunastarea economica a indivizilor si siguranta drepturilor lor de proprietate fizica si intelectuala. La diseminarea acestui raport participa in acest an 41 de organizatii de pe sase continente ale lumii aflate in parteneriat cu Alianta pentru Drepturile de Proprietate (Property Rights Alliance – PRA) din Washington, DC si programul de Fellowship “Hernando de Soto”. In Romania, CADI este partenerul PRA in proiect.
Editia 2008 a Indexului International al Drepturilor de Proprietate (IPRI) este cel de-al doilea studiu comparativ international care confirma importanta respectarii dreptrilor de proprietate fizica si intelectuala in prosperarea economica a indivizilor. Alaturi de Freedom Index si Perceived Corruption Index, IPRI este un indicator al libertatii de care se bucura indivizii unei tari in exercitarea dreptului de a-si tranzactiona activele pe piata, iar rezultatele cuprinse in acest raport, confirma pentru al doilea an consecutiv ca, cultivarea unui sistem care apara proprietatea privata este calea garantata pentru cresterea economica a oricarei tari.
In 2008, avand drept obiectiv inglobarea tuturor aspectelor insemnate pentru protectia drepturilor de propprietate, IPRI a luat in considerare trei variabile: mediul juridic si politic (JP), drepturile de proprietate fizica (DPF) si drepturile de proprietate intelectuala (DPI). Scorurile obtinute de fiecare tara in parte sunt marcate pe o scala de la 0 la 10, unde 10 reprezinta scorul tarii cu cele mai bune masuri de protectie a drepturilor de proprietate. Cele 115 de tari indexate reprezinta 96% din Produsul Intern Brut al lumii ceea ce demonstreaza ca tarile din cincimea superioara a topului concentreaza un PIB mediu pe cap de locuitor de noua ori mai mare comparativ cu cel al tarilor situate la coada clasamentului.
In ceea ce priveste Romania, scorul obtinut la protectia drepturilor de proprietate a crescut de la 3,5 in 2007 la 5 in acest an, clasandu-se, astfel, pe locul 62 alaturi de Mauritania, El-Salvador, China, Brazilia, Bahrain, Mexic si Filipine. Acest nou calificativ, luat in ansamblu, releva lumii o imbunatatire a cadrului reglementar care protejeaza dreprturile romanilor la proprietate privata, contribuind totodata la sporirea bunastarii lor. Luata separat, pe cele trei variabile analizate, cresterea scorului nou relativ la cea obtinuta in 2007 se datoreaza cel mai mult imbunatatirii variabilei DPF, urmata de cresterea DPI si JP, variabila cu o crestere modesta ( 1,3 p). Utilizand Indexul International al Drepturilor de Propritate putem spune ca, cu toate ca s-au inregistrat cresteri, sunt in continuare necesare schimbari in cadrul ce reglementeaza drepturile de proprietate privata, in special in domeniul juridic si politic intrucat coruptia, neicrederea in curtile de justitie, instabilitatea politica si independenta judiciara, sunt principalele elemente care descurajeaza investitorii in luarea deciziei de plasarea de capital privat pe piata romaneasca. Aceste schimbari, coroborate cu rezultatele obtinute in acest raport, vor spori eficienta si atractivitatea mediului economic si investitional, efecte care vor conduce treptat la cresterea prosperitatii economice in Romania.
Prin publicarea raportului IPRI, Property Rights Alliance si partenerii sai internationali spera sa deschida calea spre initierea de viitoare cercetari care sa identifice esecurile si succesele tarilor in elaborarea de politici orientate pentru respectarea drepturilor de proprietate fizica si intelectuala. Totodata, realizatorii raportului isi exprima speranta posibilitatii utilizarii Indexului IPRI 2008 de catre decidentii politici ai tarilor mai slab performante drept instrument de baza in elaborarea de analize comparative si viitoare studii care sa conduce la imbunatatirea legislatiei in domeniul drepturilor de proprietate.
Pentru informatii detaliate, precum analizele pe tari, lista organizatiilor partenere la nivel global sau raportul in intregime, vizitati www.InternationalPropertyRightsIndex.org.





