Oana Osman, Ionut Sterpan, Ionela Baltatescu, Gabriel Staicu, Cosmin Marinescu - Despre homeschooling si voucherizarea invatamantului (16 martie 2010)
Publicat initial de catre Oana Osman in revista Capital
Un precedent incredibil creat in cazul unei familii de germani ar da sanse si romanilor sa primeasca azil politic in SUA. La fel ca statul german, acuzat de grava incalcare a drepturilor civile, autoritatile romane interzic educatia copiilor la domiciliu.
Doua masuri esentiale de reforma lipsesc din proiectul noii legi a educatiei: legalizarea educatiei la domiciliu (homeschooling), in prezent permisa doar in cazuri speciale de boala, si introducerea unui sistem de vouchere, prin care statul lasa la latitudinea parintilor directionarea finantarii catre furnizorii de servicii educationale (publici sau privati).
Neincluse de Ministerul Educatiei in forma actuala a proiectului de act normativ, care va intra in dezbatere publica dupa o analiza in Guvern, cele doua masuri ar putea avea ceva mai multe sanse la Parlament. Deputatul PD-L Carmen Axenie a facut deja primele demersuri pentru legalizarea educatiei la domiciliu, convocand comisiile de educatie din cele doua camere, si declara ca intentioneaza sa sustina si alternative de finantare de tipul sistemului cu vouchere.
2 mil. Este numarul aproximativ al elevilor educati in prezent la domiciliu in SUA, in crestere spectaculoasa fata de anii trecuti.
2,8 mil de elevi sunt in intregul invatamant preuniversitar din Romania, din care mai mult de doua treimi in clasele primare si de gimnaziu.
80% Este gradul de cuprindere in invatamant a populatiei de varsta scolara din Romania. Rata abandonului depaseste 2% in invatamantul primar si gimnazial.
Mai grav decat lipsa de bani, frecvent invocata de autoritati, sistemul de invatamant din Romania sufera de lipsa libertatii. Parintii au obligatia de a plati taxe, dar dreptul de a decide in privinta educatiei pe care o vor primi copiii este puternic ingradita de autoritati. Sistemul este dominat de centralismul statal, iar intentiile actualului ministru, Daniel Funeriu, de a reorienta partial finantarea bugetara dinspre scoala spre elev sunt insuficiente pentru rezolvarea problemelor fundamentale.
Finalizat de minister, proiectul noii legi a educatiei ajunge zilele acestea la Guvern si va sta o luna in dezbateri publice. Cateva masuri reale de reforma, care ar restrange actualul management etatist si ar recunoaste drepturi negate pana acum celor care ar trebui sa fie beneficiarii reali ai sistemului (parintii/copiii), sunt omise in forma actuala a actului normativ, dar ar putea fi incluse ulterior de Parlament. Astfel, legalizarea educatiei la domiciliu (homeschooling) si introducerea unui sistem de vouchere prin care statul sa lase la alegerea parintilor directionarea finantarii catre furnizorii de servicii educationale (publici sau privati), stimuland concurenta intre acestia, sunt sustinute de un deputat al Partidului Democrat Liberal (PD-L), Carmen Axenie, pentru a fi incluse in reforma educatiei. „Homeshoolingul este formula care lipseste din legea Miclea. Este necesara legiferarea pentru a avea o reforma reala. Trebuie stimulat pluralismul educational prin sustinerea invatamantului particular, confesional, a alternativelor educationale. Un sistem de vouchere ar fi bun ca alternativa de finantare“, spune Axenie.
Pentru educatia la domiciliu, deputatul PD-L a avut deja o interventie in plen si a inceput discutiile cu parlamentarii din comisiile de invatamant. „Am convocat comisiile de specialitate din ambele camere pentru a analiza aspectele concrete ale problemei. Cu colegii din comisia de la Camera Deputatilor am discutat deja saptamana trecuta, cand am trimis o scrisoare oficiala si ministrului Daniel Funeriu, intrebandu-l daca are in vedere solutionarea problemei invatamantului la domiciliu si sub ce forma“, precizeaza deputatul.
Cei 18 ani de acasa
Romania este printre putinele tari din Europa (doar Germania si Slovacia au restrictii mai dure) care nu permite educarea copiilor la domiciliu decat in cazuri speciale de boala. Restrictia valabila pentru parintii romani nu se aplica si persoanelor cu cetatenie straina stabilite in Romania, daca in tarile lor de origine homeschooling-ul este permis.
Incalcarea acestui drept al parintilor de a decide in privinta educatiei copiilor a adus deja Germania intr-o situatie extrem de jenanta. O familie de cetateni germani a primit, in premiera, la inceputul acestui an, azil politic in Statele Unite, asemeni solicitantilor din tari aflate in razboi sau in care se exercita persecutii grave impotriva populatiei. Profesori de muzica, locuind intr-o zona linistita si cu o situatie materiala buna, sotii Uwe si Hannelore Romeike erau departe de imaginea obisnuita a solicitantilor de azil. Au decis insa sa isi paraseasca tara in 2008, dupa ce decizia de a-si educa acasa copiii, carora le puteau asigura cele mai decente conditii de pregatire, le-a adus amenzi de peste 10.000 de dolari si interventia politiei care le-a ridicat copiii din casa si i-a escortat cu forta intr-o scoala publica. Avocatul germanilor a aratat ca Germania persecuta parintii care vor sa isi educe copiii acasa pe motiv ca creeaza o „societate paralela“, desi majoritatea cercetarilor facute in celelalte tari dovedesc performantele academice si reusitele sociale remarcabile ale copiilor educati astfel. Judecatorului american care a aprobat cererea de azil i s-au prezentat deciziile ridicole ale instantelor germane: acestea accepta homeschoolingul in cazul unor familii care calatoresc frecvent (exemplu: artistii de circ), dar resping acelasi drept parintilor care vor sa si-l exercite din motive de constiinta.
In cazul familiei Romeike, motivul a fost dorinta de a-si creste copiii in spiritul valorilor crestine, nerespectate, in opinia lor, in scolile germane. Pentru alti parinti, alegerea homeshooling-ului este justificata de calitatea proasta a invatamantului institutional, de dorinta de a-si feri copiii de influenta unei educatii puternic ideologizate, de mediul violent prezent in multe scoli publice sau, pentru cei foarte bogati, de posibilitatea de a le asigura o pregatire in conditii speciale acasa.
Romanii, posibili solicitanti de azil politic
Azilul politic acordat cetatenilor unei tari occidentale aliate, plasand-o astfel in compania deloc selecta a unor state precum Coreea de Nord in care se incalca brutal drepturile omului, ridica pentru autoritatile americane probleme mult mai serioase. Precedentul ar putea fi folosit si de cetateni ai altor tari in care homeschoolingul este ilegal. Fara probleme s-ar putea califica si romanii, alaturi de slovaci, bulgari si suedezi (cei din urma au dreptul legal, dar conditiile de autorizare fac practic imposibila aceasta forma de educatie). „Nu putem ignora precedentul creat in SUA cu familia de germani“, spune Carmen Axenie.
Deputatul PD-L a decis sa sustina legalizarea homeschoolingului dupa ce a aflat ca o familie dintr-un sat din colegiul sau refuza, din motive religioase, sa isi mai trimita copiii la scoala din orasul situat la mai multi kilometri departare, deoarece in statia de autobuz sunt expuse permanent reviste cu continut pornografic. „Vor sa ii educe acasa, platind un cadru didactic, dar in oras refuza sa ii mai trimita. Mai sunt si copiii cu parinti plecati in strainatate, pentru care cadrele didactice sunt interesate sa predea contra cost. Ar fi poate o sansa de a profesa si a obtine venituri pentru multi specialisti in educatie. Oricum, si pentru stat este mai ieftina o astfel de alternativa decat infiintarea unei scoli in sate cu doi-trei copii“, spune Axenie.
Singura portita gasita de parintii romani pentru a-si educa acasa copiii este inscrierea la o scoala din strainatate cu invatamant la distanta, varianta in care nu risca sanctiuni din partea autoritatilor.
Carmen Axenie arata ca in Romania exista o traditie a „pregatirii in particular“, practicata in perioada interbelica in special de familiile foarte bogate, ai caror copii trebuiau sa se prezinte insa la bacalaureat in scolile publice, traditie intrerupta insa dupa instaurarea regimului comunist. In opinia sa, statul trebuie sa isi mentina o forma de control si in acest sistem de educatie, verificand periodic cunostintele acumulate de copii, dar evitand excesul de reglementare si impunerea de conditii de autorizare care sa faca, de fapt, intregul sistem nefunctional. Modelele de homeschooling acceptate in lume variaza de la cele foarte reglementate din Europa si din cateva state americane, in care autoritatile publice pastreaza un control important, la cele in care statul nu intervine aproape deloc.
Rezultate mai bune acasa decat la scoala
Succesul educatiei la domiciliu este cel mai evident in Statele Unite, fiind ales in special de parintii nemultumiti de scolile publice. In prezent, aproape doua milioane de copii americani sunt pregatiti acasa (cat totalul elevilor educati in scolile publice din noua state mici). O cercetare realizata anul trecut a aratat ca acestia au obtinut scoruri cu 34%-39% mai mari decat elevii din scolile publice la testele de cunostinte, frecventeaza bibliotecile mai des, au mai multe activitati de socializare, folosesc computerul mai mult, dar se uita a TV mai rar, 71% merg la universitate, fata de 69% dintre absolventii din scolile publice, performantele sunt mai putin influentate de venitul parintilor si de educatia acestora, iar rezultatele la teste sunt la fel de bune in statele cu control ridicat din partea autoritatilor ca si in cele cu cerinte minime Nu in ultimul rand, costul educatiei la domiciliu este de zece ori mai mic pentru un elev decat intr-o scoala publica (550 de dolari pe an, fata de peste 5.300 de dolari).
Copii educati acasa nu au nici probleme de socializare. Invata sa socializeze in prezenta adultilor si au activitati in care interactioneaza cu alti copii.
Rezultate la teste
Copii educati in SUA la domiciliu obtin rezultate mai bune la testele de cunostinte decat cei din scolile publice, atat la citire, cat si la matematica, iar diferenta de performanta intre fete si baieti este mai mica.
OPINIA SPECIALISTILOR
Reforme dificile
Ionut Sterpan, coordonator programe Centrul de Analiza si Dezvoltare Institutionala (CADI), doctorand in filosofie politica la Central European University, Budapesta
Trebuie sa intelegem trei lucruri. Primul, unde ne aflam: intr-un sistem socialist in care statul stabileste scopurile educatiei si administreaza mijloacele. Practic, invatamantul public este un dezastru; doar meditatiile, internetul si alte manifestari ale libertatii ii atenueaza consecintele catastrofale. Al doilea, unde ar trebui sa mergem. Imi amintesc intampinarea pe care mi-a facut-o Horia Terpe acum sase ani in cladirea Ministerului Culturii: „Bine ai venit intr-o institutie care nu ar trebui sa existe”. Privatizarea invatamantului trebuie gandita pe doua dimensiuni, a liberalizarii serviciilor de furnizare, dar si de evaluare, astfel incat standardele de educatie insele sa emearga liber pe piata. Al treilea, de ce reformele de pe acest traseu, inclusiv homeschoolingul, sunt dificile. Pentru ca este in interesul celor aflati in pozitia de administratori ai resurselor sa le administreze in continuare. Ei intretin permanent retorica falsa ca invatamantul are nevoie de bani, cand de fapt el are nevoie de libertate. Sigur, initiativa aparuta din randurile partidului popular, privind homeschoolingul este salutata si de libertarieni. Propunerea tulbura iluzia parintilor-electori ca statul ii scuteste de raspunderea morala pentru viitorul copiilor si foloseste valoarea familiei pentru a recupera o libertate confiscata de stat. Ma indoiesc insa ca va ajunge departe.
Valori clasice pierdute
Ionela Baltatescu, cercetator Institutul de Economie Mondiala (Academia Romana), doctorand economie Univ. Juan Carlos, Madrid, membru Institutul Ludwig von Mises Romania
Problemele invatamantului de masa (in combinatie cu legile care obliga copiii si parintii sa participe intr-un astfel de sistem) nu sunt doar locale si de management, ci de filosofie a sistemului, filosofie ce concorda profund cu spiritul ingineriei sociale, care in prezent sta la baza proiectelor si masurilor politice economice de pretutindeni, fie ca sunt sisteme totalitare sau democrate. Prin invatamantul de masa, spiritul acesta al ingineriei sociale s-a extins si asupra persoanei, a omului ca entitate, si s-a concretizat in primul rand in negarea naturii umane si in incercarea de a o schimba si/sau reconstrui pe alte baze – de a o face „predictibila” – visul dintotdeauna al inginerilor sociali.
Conspirativ sau nu, intentionat sau nu – logica, filosofia si rezultatele invatamantului de masa indica faptul ca acesta ramane unul ideologizat si ideologizant. Idealurile sociale si politice ale vremii ajung intr-o forma standardizata si necritica pe bancile invatamantului de masa, fie ca este vorba de idealul nationalist, de valorile euro-atlantice sau de corectitudinea politica.
Diferenta fundamentala a invatamantului de masa actual, in raport cu educatia clasica (care era asigurata in mod traditional de parinti sau tutori) consta in erodarea si, in final, rasturnarea valorilor traditionale si respingerea crestinismului ca element central al civilizatiei occidentale (secularizarea). Locul valorilor traditionale clasice a fost luat de nihilism, relativism, corectitudine politica, acestea din urma fiind prezentate in mod fals ca filosofii ale tolerantei si fiind institutionalizate prin legile impotriva discriminarii „minoritatilor” (legi care, in fond, implica nerecunoasterea drepturilor „majoritatilor” pasnice de a se comporta firesc, in acord cu propriile credinte). Meritul formativ al educatiei clasice consta, in primul rand, intr-un anumit tip de raportare la valori si norme, care nu poate fi inteles in afara asumarii crestinismului.
Virtutile nu sunt dobandite formal ca simple reguli si constrangeri exterioare, sociale, ci acestea se nasc prin educarea inimii si a mintii in spiritul iubirii de oameni si a lui Dumnezeu.
Desi homeschooling-ul actual nu este automat legat de educatia clasica, multi dintre practicantii acestui tip de invatamant au adoptat in prezent curriculumul educatiei clasice. Recunoasterea legitimitatii homeschooling-ului inseamna recunoasterea drepturilor acelor parinti care decid sa-si protejeze copiii de efectele devastatoare, spiritual si moral, ale filosofiilor la moda – relativismului moral, nihilismului – si de „revolutia sexuala” si educatia sexuala à la Kinsey, care au patruns treptat si in scoli. Si nu in ultimul rand, homeschooling-ul ar fi poate sansa cea mai buna de a trece de la filosofia ingineriei sociale catre filosofia unei societati libere – ar putea constitui baza consolidarii unui liberalism autentic.
Reforma pro-piata
Gabriel Staicu, Lect. univ. dr., Academia de Studii Economice (ASE), membru fondator al ECOL
Desi a fost si continua sa fie declarata de clasa politica o prioritate nationala, educatia se dovedeste taramul experimental al celor mai neavenite idei, in care copiii si parintii sunt cei care trebuie sa faca fata unui vaste si perpetue incertitudini intretinute de minister. Radiografierea starii invatamantului romanesc scoate la iveala falimentul managementului etatist, la fel ca in multe alte domenii sociale in care statul este profund implicat, precum sanatatea, infrastructura, securitatea publica etc.
Sa fie subfinantarea cauza primordiala a tuturor neajunsurilor din acest domeniu? Eu consider ca nu. Atata timp cat managementul birocratic este centrat pe dimensiunea costurilor si pe procentul din PIB alocat de guvern, adica pe eforturi, si nu va avea in vedere si indicatori de efect, nu se va putea ajunge la o educatie de calitate. Insa, asa cum magistral demonstra Ludwig von Mises, in administratia publica nu exista pret de piata pentru rezultate, iar acest lucru face imposibila operarea sectorului public dupa criteriul de profit/pierdere, asemeni celui privat. A nu se intelege ca educatia nu are valoare pentru individ, ci ca valoarea acesteia nu poate fi evaluata prin tranzactii pe piata. Astfel, testul succesului sau falimentului ce opereaza in sectorul privat si care este instrumentul fundamental de dovedire a utilitatii sociale a unei activitati anume, nu poate fi aplicat si in sectorul public de invatamant.
Prin natura sa, monopolul rigid al statului esueaza in a crea compatibilitati intre de oferta de abilitati si cerere, intre invatamant si piata muncii. In loc sa avem parte de un sistem flexibil in raport cu dinamica economiei, invatamantul actual reprezinta mai mult o parghie prin care statul centralist actioneaza asupra psihologiei sociale si este o piedica in calea dobandirii si exercitarii libertatii individuale.
Daca acceptam ca aranjamentul institutional actual, caracterizat prin centralism si uniformizare, nu genereaza suficiente stimulente de imbunatatire a calitatii serviciilor educationale, de inovare si perfectionare a tehnicilor educationale sau a infrastructurii scolare, atunci care ar fi solutia mai buna. Aruncand o privire de ansamblu asupra directiilor de reforma din diferite locuri de pe glob, vom constata ca, desi contin anumite particularitati, ele sunt construite in jurul unor componente cheie: promovarea alegerii in randul consumatorilor de servicii educationale si a concurentei intre furnizorii acestora.
Este corect ca parintii sa aiba dreptul de alegere a scolii si sa o finanteze pe cea considerata a fi mai buna pentru copilul lor, indiferent ca este publica sau privata? Atunci, cum poate fi interpretata posibilitatea ca anumite scoli mai putin solicitate sa-si inchida portile deoarece „clientii” lor isi orienteaza preferintele catre altele mai performante? Solutia gasita in multe alte parti ale lumii si pe care o sustin este o reforma pro-piata, adica crearea unei piete concurentiale de servicii educationale prin incurajarea ofertei private reale la toate treptele de educatie. Cineva ar putea spune ca exista oferta privata, dar, din pacate, alternativa privata este doar in sfera finantarii, pentru ca scolile private, pentru a putea fi acreditate si functiona legal, trebuie sa se adapteze si sa isi modeleze regulile de functionare dupa „chipul si asemanarea” celor de stat. De ce sa fie ministerul cel ce stabileste cata si ce fel de educatie trebuie sa primeasca fiecare copil? Oare nu aceste reguli au dus scoala romaneasca la acest faliment?
Trebuie sa recunoastem ca, in loc sa stimuleze formarea de competente, regulile de pana acum au generat in randul elevilor o adevarata (diplomo)scleroza. In absenta certificarii ministeriale, unele diplome vor garanta competente, in timp ce altele vor fi doar simple hartii. Astfel, incetand a mai fi modelate de stat, scolile private sunt nevoite sa isi adapteze serviciile educationale la cererea beneficiarilor si la semnalele mediului economic. Doar asa putem apropia din nou scoala de piata muncii.
Educatia si statul
Cosmin Marinescu, Conf. Univ. Dr. Academia de Studii Economice (ASE), coordonator ECOL
Aproape toate sistemele educationale sunt, in prezent, adevarate bastioane prin care statul conduce mersul societatii. Cu foarte putine exceptii, educatia formala este finantata, reglementata si furnizata de catre guverne. Practic, din punct de vedere institutional, educatia formala este un veritabil monopol al statului. De aceea, educatia (de stat) asigurata chiar de guvernele democratice ale celor mai dezvoltate tari nu difera fundamental, in conceptie si organizare, de invatamantul (dialectic) din tarile foste socialiste. Si intr-un caz si-n celalalt, cineva le spune celorlalti ce este si cum trebuie sa se faca educatia. De altfel, istoria ne arata ca, atat in cazul sistemelor politice totalitare cat si in cele democratice, scoala publica a fost „mana vizibila” prin care statul a cautat continuu sa insufle „ordine” in mintile oamenilor.
Nu a fost, insa, dintotdeauna asa. Incepand de pe la 1840, in America a avut loc o vasta campanie de inlocuire a sistemului particular, divers si extins, cu sistemul asa-numitei „educatii gratuite”, de fapt, scoli in care parintii si orice contribuabil achitau costurile indirect, prin impozite, in loc sa le achite direct prin taxe scolare si cotizatii. Potrivit celebrului profesor E.G. West, care a studiat in detaliu dezvoltarea rolului statului in invatamant, aceasta campanie nu a fost condusa de parinti nemultumiti, ci "in primul rand de profesori si oficiali guvernamentali". In Marea Britanie, ca si in Statele Unite, invatamantul era aproape universal inainte ca guvernul sa preia controlul. De fapt, guvernul a intervenit ca urmare a presiunilor profesorilor, birocratilor scolari si a intelectualilor „de bine”, mai degraba decat a parintilor. Iar concluzia este ca, prin „nationalizarea” scolii, calitatea si diversitatea din educatie au scazut.
In zilele noastre, la douazeci de ani de la destramarea regimului comunist, scoala romaneasca asculta la fel de mult de comenzile de la centru; profesorii sunt platiti la fel (de uniform), adica in lipsa oricaror criterii de diferentiere prin competente; manualele scolare au ramas anchilozate in principiul lectiei „gata de memorat”; elevii isi cauta devenirea, pe buna dreptate, in educatia informala, descatusata de explozia media si a internetului; „6% din PIB pentru educatie” a fost parca dintotdeauna leitmotivul esecului, cu iluzia ca, daca ar deveni mai mare peste noapte, bugetul statului ar inceta sa mai fie „gaura neagra” a banilor contribuabilului; in sfarsit, scoala romaneasca este mai degraba institutia ministerului si a profesorului, decat una a elevului si a familiei, care ar trebui sa fie adevaratii ei beneficiari.
Situatia cu care ne confruntam in prezent si deficientele acumulate in trecutul recent demonstreaza esecul modelului actual al scolii romanesti, al centralismului statal in educatie. Problema educatiei nu poate fi rezolvata cu mai multi bani de la bugetul statului. Mai mult nu inseamna mai bine, nici macar in privinta bugetelor scolare. In educatie, nu banii lipsesc, ci piata pe care acestia sa circule, prin stimulente antreprenoriale, concurenta intre scoli si responsabilitate morala.
Problema fundamentala a scolii romanesti tine de imposibilitatea ca sistemul centralizat al educatiei de stat sa se adapteze la sistemul descentralizat, concurential, al pietei muncii. Nu administratorii si birocratii scolari ori politicienii trebuie sa spuna de ce calificari si competente profesionale are nevoie economia, ci numai piata.. Altfel, educatia este scoasa din sfera mijloacelor economice si transplantata, prin centralizare educationala, adica prin solidaritatea fortata a impozitarii, in mijloc de prezervare a status-quo-ului statal…
Programul politic aflat in prezent la putere ne spune ca importanta este finantarea elevului si nu a scolii, deoarece „calitatea educatiei conteaza mai mult decat tipul furnizorului acesteia”. In acest caz, solutia automata ar trebui sa fie introducerea voucherelor pentru educatie, ca mecanism menit sa potenteze concurenta dintre furnizorii de servicii educationale, publici si privati. Dincolo de pericolul iluziei intretinute de Milton Friedman – ca si pe bani publici s-ar pune in miscare o piata adevarata, ce ar putea fi gresit in incurajarea alegerii si concurentei in educatie?!
Este, bineinteles, o intrebare retorica, ce nu necesita a invoca dreptul fundamental al parintilor de a decide asupra aspectelor din viata copiilor lor. Pana si conventiile internationale sustin acest „drept natural”: de exemplu, Declaratia Universala a Drepturilor Omului arata ca: „...parintii au dreptul prioritar sa aleaga felul educatiei pe care o va primi copilul lor”, iar Conventia Europeana a Drepturilor Omului prevede ca „...in exercitarea functiei de educare si predare, statul va respecta dreptul parintilor de a asigura acea educare si predare in conformitate cu convingerile lor filozofice si religioase.”
Iar dincolo de ceea ce este „drept” sta chiar „eficienta”: parintii sunt cei mai capabili sa aleaga scoala se potrivita copilului lor. Ei cunosc cel mai bine nevoile copiilor lor, cu siguranta mai bine decat birocratii si teoreticienii educationali. Parintii au atat un mai mare interes in educarea copiilor lor, cat si o mai profunda cunoastere a posibilitatilor si nevoilor acestora decat oricine altcineva. Reformatorii din educatie pornesc de la premisa nefasta ca parintii nu sunt interesati de educatia copiilor lor si nici nu au competenta de a decide si alege pentru ei. In realitate insa, atunci cand statul ar elibera educatia din fraiele monopolului sau, pana la nivelul absolut al demnitatii familiale, parintii ar fi cei mai buni „inspectori scolari” ai copiilor lor, continuu omniprezenti si individual informati. Iar in acest context, homeschooling-ul apare drept forma naturala, fireasca, de renastere a familiei prin si odata cu educatia libera.
Aici, educatia libera inseamna libertatea de alegere, care fiinteaza drept concept esential al oricarei reforme. Educatia nu se face intr-o maniera unica si indiscutabila, fapt ce implica, in mod natural, diversitatea serviciilor educationale. Asadar, educatia bazata pe alegere si competitie este un rezultat normal si de dorit. Caci altfel, scoala nu poate spera ca va conduce la libertate, autonomie si responsabilitate in societate, fara a dobandi, mai intai ea insasi, aceste virtuti.
