Bogdan C. Enache - Cliseele de stanga ale domnului Geoana (iunie 2009)

Publicat initial in revista Cuvantul.

De la sfarsitul verii trecute, Mircea Geoana, presedintele PSD, este in plina ofensiva ideologica impotriva "capitalismului neoliberal", "de dreapta" si "ultraegoist", care domina lumea sub obladuirea Fondului Monetar International, a Bancii Mondiale si chiar a Comisiei Europene, dar care, odata cu criza economica, a intrat din fericire in "moarte clinica".

Dincolo de lipsa de adevar sau de relevanta, pentru contextul romanesc, a afirmatiilor si asocierilor facute si repetate cu atata aplomb electoral, ceea ce pare sa scape in mod complet domnului Geoana in toata aceasta cruciada donquijoteasca este insasi ironia din spatele mesajului sau ideologic: "schimbarea la fata" a stangii romanesti, urmasa directa a comunismului leninist, ar urma sa se faca prin imitarea necritica a unor vechi si de mult infirmate truisme ale stangii occidentale, ea insasi urmasa comunismului revizionist european.

Retorica gaunoasa a domnului Geoana, copiata din sedintele de partid ale tineretului socialist europen, nu incearca sa clarifice sau sa explice niste evenimente de economie politica, mai vechi sau mai recente, care au intr-adevar o importanta capitala atat pentru Romania, cat si pentru lumea intreaga. Lozincile circula liber intre granite lingvistice sau politice si ii scutesc pe cei care le imbratiseaza de a incerca sa inteleaga realitatea. Discursul domnului Geoana ca discursul oricarui politician, de altfel nu este decat un lustru pentru cucerirea puterii, un accesoriu lingvistic destinat probabil sa atraga acei tinerii romani care, in cursul unei burse Erasmus in Franta sau aiurea, au apucat sa fie indoctrinati cu privire la toate relele pamantului aduse de capitalism (si tot binele din lume pe care numai statul il poate aduce), eventual au avut ocazia de a chefui la un bairam unde, printre ultimele produse ale industriei muzicale americane, se asculta ritualic si imnul dedicat lui Che Guevara.

Domnul Geoana invoca din senin in cursul aparitiilor sale publice ba pe Nicolas Sarkozy, un politician "de dreapta" in contextul francez, de la care a si preluat ideea atat de veche, de altfel a unui "nou capitalism", ba pe Barack Obama, noul presedinte democrat american, ca si cum transferul simbolic de charisma echivaleaza cu intelegerea realitatilor autohtone si internationale. Nimic insa din afirmatiile sale, si cu atat mai putin din activitatea sa politica, nu sugereaza ca asa ar sta lucrurile.

Desi cariera de functionar public si de politician a domnului Geoana se suprapune perioadei de tranzitie, acesta pare sa subscrie la teza ciudata si cu iz conspirationist a stangii radicale antiglobalizare din Occident, conform careia principiile de la baza asa-numitului "Consens de la Washington", care a ghidat pana recent politicile de asistenta ale FMI si Bancii Mondiale, au reprezentat o culme a "neoliberalismului" si, ca urmare, ar fi impus costuri sociale imense tarilor sarace, in beneficiul tarilor bogate. Lucrurile stau insa cu totul altfel in realitate. Mai intai, economiile socialiste falimentare din lumea a treia au fost fortate sa recurga la asistenta FMI si a Bancii Mondiale, iar apoi economiile intrate in colaps din blocul comunist au apelat la ajutorul acelorasi institutii pentru a trece de la un sistem de planificare centralizata la un sistem in care economia de piata este recunoscuta ca atare si joaca un rol proeminent, desi in niciun caz exclusiv, in alocarea resurselor. De ce se fac vinovate principiile de la baza Consensului de la Washington, de altfel diluate pe parcurs, in opinia criticilor de stanga? Tocmai de faptul ca au cerut disciplina fiscala, stabilitate monetara si liberalizarea unor economii esuate ce au fost dirijate dupa principii socialiste!

Dat fiind dezastrul economic si umanitar al politicilor interventioniste sau comuniste din lumea a treia sau a doua, recomandarile institutiilor financiare internationale nu puteau evita promovarea singurului sistem care s-a dovedit viabil: economia de piata. Cu toate acestea, departe de a propune un capitalism fundamentalist (de altfel, incompatibil cu insasi existenta unor institutii dirijiste interguvernamentale), tipul de sistem economic promovat de FMI, Banca Mondiala sau OMC este de fapt unul mixt, in care guvernului ii este rezervat un rol fiscal si regulatoriu important. Oare crede cineva in mod serios, privind inapoi la situatia din Romania anilor 1990, ca neajunsurile economice, coruptia sistemica, saracia s.a.m.d. au fost produsul "capitalismului neoliberal" experimentat aici de FMI si de Banca Mondiala? Nu numai ca aceste institutii financiare interguvernamentale dirijiste nu sunt, prin definitie, intruchiparea capitalismului, dar ele poarta propria responsabilitate pentru intarzierea reformelor economice din unele tari comuniste si adancirea unor crize economice, cum ar fi criza valutara asiatica din 1997. Vina FMI si a Bancii Mondiale in procesul de asistenta a economiilor esuate nu se datoreaza defectelor inerente ale presupuselor politici "ultraliberale" promovate, asa cum cred Jeffrey Sachs sau Joseph Stiglitz, criticii si in acelasi timp angajatii acestor institutii. Ea se datoreaza in realitate recomandarii unor politici graduale de reforma in directia economiei de piata, politicilor de subventionare a iresponsabilitatii guvernelor locale si promovarii unor politici economice keynesiste care s-au dovedit neviabile, asa cum se intampla, de altfel, si in momentul de fata.

Criza financiara din prezent, declansata in SUA la sfarsitul anului 2007, si transformata dupa inca un an in cea mai grava recesiune economica de la Marea Criza, este din nou pusa de dusmanii libertatii individuale in carca capitalismului. Acest diagnostic nu numai ca este in deplina concordanta cu sensibilitatea atavica a celor care se opun, la stanga sau la dreapta esichierului politic din prezent, economiei de piata, dar el pare validat de o analiza superficiala a evenimentelor. Bancherii cei lacomi au acordat credite peste masura celor care voiau sa isi cumpere case, iar apoi au creat pe baza acestor credite niste instrumente financiare sintetice sau derivate, pe care le-au imprastiat, ca un virus, in toata lumea. Cand tertipurile acestora s-au prabusit, oamenii au ramas fara case, diverse companii au dat faliment, muncitorii onesti au intrat in somaj si bancherii au cerut ajutorul statului (ori au plecat in vacanta in Insulele Bermude). Q.E.D. Sa inceapa campania electorala!

Cu totul altfel stau lucrurile la o analiza mai atenta. Nicio economie contemporana nu este capitalista, ci un sistem interventionist in care ponderea statului creste continuu si actiunile sale sunt omniprezente. Iar acestea au consecinte neintentionate. Banca centrala este, in majoritatea economiilor contemporane, planificatorul central al pietei monetare. Cresterea creditului care a umflat sectorul ipotecar, piata bursiera sau piata de marfuri, printre altele, in perioada premergatoare crizei, a avut loc ca urmare a scaderii dobanzilor de politica monetara in SUA si Europa sub nivelul de echilibru dupa criza din sectorul IT de la inceputul anului 2000. Normele Basel II privind nivelul minim obligatoriu al rezervelor de capital detinut de institutiile financiare si politica implicita a autoritatilor regulatorii de cateva decenii incoace de a nu lasa nicio banca importanta sa intre in faliment au incurajat apetitul pentru risc si hazardul moral, deoarece in acest cadru institutional costurile sunt socializate, in timp ce profiturile raman private. In SUA, politica guvernului de a subventiona creditul ipotecar pentru categoriile cu venituri mici a creat acele obligatiuni subprime, de la care criza si-a luat si numele. In sfarsit, in momentul in care piramida creata pe o falsa prosperitate s-a prabusit, guvernele din cele mai importante state afectate au agravat criza prin recursul la politici fiscale keynesiste care distorsioneaza sectorul privat, umfla deficitele bugetare, ameninta stabilitatea valutara si risca sa duca la o inflatie galopanta care va sugruma cresterea economica pentru o buna vreme in viitor.

Toate aceste fenomene, discutate de analisti de "stanga" sau de "dreapta" din lumea intreaga, nu au incaput in niciun discurs public al domnului Geoana. Numai lacomia si defectul nestiut, nespus si necautat, dar totusi fatal, al capitalismului pot fi incapsulate in lozinci electorale. Dar lacomia, ca si legea gravitatiei, e o constanta a vietii umane si, prima facie, o trasatura distribuita aproximativ in mod egal intre bancheri, muncitori sau politicieni. Litaniile cantate capitalismului au venit si au trecut de doua sute de ani incoace, iar apelurile sub diferite forme la un "nou capitalism" contrar perceptiei de inovatie a domnului Geoana au devenit desuete chiar si in tarile de unde dumnealui le importa. Ce sector economic, de la banci la productia agricola, nu este sub o forma sau alta reglementat sau subventionat de stat? Ce activitate umana, de la fumatul in locuri publice (sau chiar private, in unele tari) si pana la comunicatiile telefonice sau electronice, nu este, mai mult sau mai putin, controlata de stat? Desigur, nimic nu e perfect in aceasta lume. Exista oameni saraci care nu se pot ajuta singuri, bolnavi care au nevoie de ingrijiri, copii care au nevoie de afectiune s.a.m.d. Dar in loc de a critica mereu capitalismul, am face bine ca mai intai sa il punem in practica. Este singurul sistem, economic si social, care a permis deopotriva cea mai mare prosperitate si cea mai mare libertate pentru cei mai multi. Domnul Geoana nu este al doilea Mesia care poate da de mancare saracilor si vindeca bolnavii inmultind banii din propriul portmoneu. Tot ce face statul este cu pretul a ceea ce, lasati liberi, indivizii ar fi putut realiza singuri. In schimb, interventia statului reduce initiativa individuala si potentialul de prosperitate al societatii, creand propriul sistem de inechitati, de privilegii si de nedreptati.