PUBLICATII » Libertarienii despre Criza mondiala... » Ciclul economic si expansiunea...
Ciclul economic si expansiunea creditelor: consecintele economice ale banilor ieftini (Ludwig von Mises)
Efectele manipularii politice a dobanzii
Expansionistii nu se insala afirmand ca expansiunea creditelor aduce cu sine un avant exploziv al afacerilor (booming business). Ei gresesc insa nesocotind faptul ca o asemenea prosperitate artificiala nu poate dura si va sfarsi inevitabil printr-un declin abrupt (slump), o depresiune generalizata.
Atunci cand rata dobanzii determinate de piata este redusa prin expansiunea creditelor, multe proiecte care inainte erau socotite neprofitabile capata o aparenta de profitabilitate. Antreprenorul care isi asuma executarea lor va trebui sa constate insa, cat de curand, ca a luat in calcul date eronate. El a socotit pornind de la preturile factorilor de productie corespunzatoare datelor pietei din faza timpurie a expansiunii creditelor. Acum insa, ca urmare a acestei expansiuni a creditelor, preturile respective au crescut. Proiectul nu mai pare atat de promitator ca inainte. Fondurile omului de afaceri au devenit insuficiente pentru achizitionarea factorilor de productie necesari. Daca expansiunea creditelor ar inceta, el ar fi silit sa renunte la planurile sale.
Pe de alta parte, atata vreme cat bancile continua expansiunea creditelor, furnizand antreprenorilor “bani usor de procurat”, acestia nu vad motive de ingrijorare. Ei imprumuta tot mai mult. Preturile si salariile cresc exploziv. Toata lumea este fericita si convinsa ca, de acum, omenirea a depasit definitiv conditia suparatoare impusa de raritate, atingand, in fine, prosperitatea vesnica.
In fond, toata aceasta uimitoare bogatie este fragila, un castel cladit din nisipul iluziilor. Ea nu poare dura. Nu exista nici un mijloc de a substitui bunurilor de capital inexistente bancnote si depozite bancare fictive, acolo unde este nevoie de ele. Lordul Keynes, intr-un moment de inspiratie lirica, ne asigura ca expansiunea creditelor este bagheta magica necesara pentru “miracolul […]¨ transformarii pietrelor in paine” [1]. Din pacate, miracolul acesta, privit mai indeaproape, nu este mai putin indoielnic decat orice alt truc din repertoriul fachirului indian.
Nu exista decat doua alternative
In primul caz, bancile expansioniste se cramponeaza pana la capat, cu incapatanare, de politicile lor si nu inceteaza de a furniza afaceristilor banii de care au nevoie pentru a-si continua proiectele, in ciuda costurilor de productie supuse cresterilor inflationiste. Ele sunt hotarate sa acopere permanent cererea tot mai mare de credite. Preturile si ratele salariilor cresc exploziv. Cantitatea de bancnote si de depozite ´bancare¨ creste nelimitat. In cele din urma, publicul intelege ce se petrece. Oamenii realizeaza ca nu se va pune capat productiei unei cantitati tot mai mari de substitute monetare si ca, de aceea, preturile vor continua sa creasca in ritm accelerat. Oamenii inteleg ca, in aceasta situatie, devine o prostie sa pastrezi bani. Pentru a nu se numara printre victimele scaderii puterii de cumparare a monedei, ei se precipita sa cumpere bunuri la orice pret, indiferent daca au sau nu nevoie de ele. Orice bun este preferabil banilor. Astfel apare fenomenul cunoscut in Germania anului 1923, cand Reich-ul a dat un exemplu clasic de expansiune nelimitata a creditelor, sub numele de Flucht in die Sachwerte, precipitarea asupra valorilor reale. Intregul sistem monetar se prabuseste. Puterea de cumparare a monedei se topeste pana la anulare. Oamenii recurg la troc sau la utilizarea unui alt tip de moneda, straina sau autohtona. Criza se declanseaza.
A doua alternativa presupune ca bancile sau autoritatile monetare devin constiente, inaintea omului de rand, de pericolele implicate intr-o expansiune nelimitata a creditelor. Ele pun capat, de bunavoie, politicilor de suplimentare a cantitatii de bancnote si depozite bancare, incetand sa mai satisfaca solicitarile mediilor de afaceri pentru credite aditionale. Atunci se declanseaza panica. Ratele dobanzilor ating cote excesive, ca urmare a nevoii acute de bani resimtite de numeroase firme, amenintate cu falimentul. Preturile scad brusc, atunci cand firmele amenintate incearca sa obtina fonduri aruncandu-si stocurile pe piata, la preturi de nimic. Activitatile productive se restrang, muncitorii sunt disponibilizati.
Expansiunea creditelor conduce deci, in mod inevitabil, la o criza. In ambele cazuri, productia amplificata exploziv, in mod artificial, are soarta pecetluita. Pe termen lung, ea este sortita colapsului. Efectul pe termen scurt, perioada de prosperitate, se poate prelungi uneori mai multi ani la rand. In acest rastimp, autoritatile, bancile expansioniste si agentiile lor de relatii cu publicul sfideaza in mod arogant avertismentele economistilor si se mandresc cu aparentele succese ale politicilor lor. Insa, cand vine sorocul cel amar, ei se spala cu totii pe maini.
Prosperitatea artificiala nu poate dura, deoarece diminuarea ratei dobanzii, fiind de natura pur tehnica, fara nici un temei in configuratia reala a datelor pietei, a falsificat calculele antreprenoriale, generand iluzia ca anumite proiecte promit sa fie profitabile, cand, de fapt, cantitatea disponibila a factorilor de productie era, dintru inceput, insuficienta pentru finalizarea lor. Inselati de socoteli falsificate, oamenii de afaceri si-au extins activitatile dincolo de limitele permise de resursele de bogatie ale societatii. Ei au subevaluat grosolan gradul de raritate al factorilor de productie, supraestimandu-si capacitatile productive. Pe scurt, ei au irosit bunuri de capital rare, malinvestindu-le.
Am putea compara intreaga clasa antreprenoriala cu un constructor care si-a luat sarcina sa ridice o cladire, dispunand de o cantitate limitata de materiale de constructie. Daca omul nostru supraestimeaza aceasta cantitate, el va concepe un plan pentru a carui executie mijloacele de care dispune se vor dovedi insuficiente. El va supradimensiona lucrarile de amenajare a terenului si fundatiile si va descoperi abia mai tarziu, pe masura ce constructia avanseaza, ca ii lipseste materialul necesar finalizarii structurii. Insa aceasta descoperire tarzie nu este originea necazurilor sale. Ea nu face decat sa dezvaluie erori comise in trecut. Ea matura iluziile, punandu-l pe constructor in fata crudei realitati.
Nu se va insista niciodata indeajuns asupra acestui punct, deoarece publicul, mereu in cautare de tapi ispasitori, este de regula gata sa dea vina pe autoritatile monetare si pe sistemul bancar pentru declansarea crizei. Vina lor ar fi ca, punand capat expansiunii creditelor, au produs o presiune deflationista asupra comertului. Este, desigur, adevarat ca autoritatile monetare si bancile poarta responsabilitatea orgiilor expansioniste si a exploziei economice artificiale rezultate de aici, desi opinia publica, gata sa aprobe intotdeauna, din toata inima, masurile inflationiste, n-ar trebui sa uite ca responsabilitatile nu le apartin numai altora. Acestea fiind spuse, criza nu este o consecinta a renuntarii la politica expansionista. Ea este urmarea necesara si inevitabila a unei asemenea politici. Singura intrebare care se pune atunci este daca trebuie continuat expansionismul pana la colapsul final al intregului sistem monetar si de credit sau daca trebuie sa i se puna capat mai devreme. Cu cat i se pune capat mai devreme, cu atat mai putin grave vor fi daunele produse si pierderile suferite.
Opinia publica judeca total gresit fazele ciclului economic. “Explozia” artificiala nu inseamna prosperitate, afacerile bune fiind doar aparenta inselatoare. Prada iluziilor, oamenii sunt indusi in eroare; se acumuleaza malinvestitii si se consuma castiguri aparente dar ireale, ceea ce revine, practic, la consumarea capitalului real. Depresiunea este procesul necesar de reajustare structurala a activitatilor productive la configuratia reala a datelor pietei, i.e., la oferta de bunuri de capital si la evaluarile publicului. Aceasta inseamna ca depresiunea este primul pas pe calea intoarcerii la normalitate, inceputul insanatosirii si fundamentul prosperitatii reale, intemeiate pe productia efectiva de bunuri si nu pe nisipurile miscatoare ale expansiunii creditelor.
Creditele aditionale sunt binevenite intr-o economie de piata numai in masura in care ele reflecta o crestere a economiilor publicului larg, insotita de cresterea derivata a cantitatii de credite reale. Asadar, conduita publicului este cea care furnizeaza mijloacele necesare pentru investitii aditionale. Daca publicul nu furnizeaza aceste mijloace, atunci ele nu pot fi create prin magia nici unui truc bancar. Rata dobanzii, asa cum este determinata pe piata fondurilor de imprumut, nesupusa manipularilor politicii “banilor usor de procurat”, exprima disponibilitatea populatiei de a renunta in prezent la consumul unei parti din venitul efectiv castigat si de a aloca aceasta parte unei extinderi a proceselor de productie. Este un semnal adecvat, dupa care se ghideaza oamenii de afaceri atunci cand decid cat de mult sa-si extinda investitiile si ce proiecte corespund sau nu volumului real de economii si de capital acumulat. Politica de reducere artificiala a ratei dobanzii, sub cota ei de piata potentiala, ii momeste pe antreprenori, ademenindu-i sa adopte anumite proiecte care nu se bucura de aprobarea publicului. Intr-o economie de piata, fiecare membru al societatii isi spune cuvantul sau in determinarea cantitatii de investitii aditionale. Nu exista nici un mijloc de a insela vesnic publicul prin manipularea ratei dobanzii. Mai devreme sau mai tarziu, dezacordul publicului cu politica de supra-expansiune devine manifest. Si atunci, structura suspendata in aer a prosperitatii artificiale se prabuseste.
Dobanda nu este produsul masinatiunilor unor exploatatori lipsiti de scrupule. Decontarea bunurilor viitoare prin comparatie cu bunurile prezente este o categorie permanenta a actiunii umane, ce nu poate fi abolita prin masuri birocratice. Cata vreme vor exista oameni care prefera un mar disponibil astazi unui mar disponibil peste 25 de ani, va exista dobanda. Nu conteaza daca societatea este organizata pe baza proprietatii private asupra mijloacelor de productie, asadar capitalista, sau pe baza proprietatii publice, asadar socialista sau comunista. Intr-adevar, pentru orientarea afacerilor unui guvern totalitar, dobanda, i.e. evaluarea diferita a bunurilor prezente fata de cele viitoare, joaca acelasi rol ca si in capitalism.
Desigur, intr-o economie socialista, oamenii sunt lipsiti de mijloacele exprimarii si impunerii propriilor lor judecati de valoare, si numai judecatile de valoare ale puterii politice conteaza. Unui dictator nu-i pasa daca masele aproba sau nu volumul ´de resurse¨ alocat de el consumului curent sau pe cel alocat investitiilor aditionale. Daca dictatorul investeste mai mult, reducand astfel mijloacele disponibile pentru consumul curent, populatia trebuie sa manance mai putin, si sa nu comenteze. Nici o criza nu se declanseaza, deoarece supusii n-au nici un mijloc sa-si manifeste insatisfactia. Intr-un sistem de piata insa, cu democratia economica ce il caracterizeaza, suprematia o detin consumatorii. Cumparand sau abtinandu-se sa cumpere, ei hotarasc pierderile sau profitul antreprenorial. Optiunea lor este criteriul definitiv al activitatilor productive.
Finalul inevitabil
Este esential sa retinem ca ceea ce determina declansarea crizei economice este dezaprobarea de catre public a intreprinderilor expansioniste, induse prin manipularea ratei dobanzii. Colapsul edificiului ridicat din carti de joc este o manifestare a democratiei procesului de piata.
In zadar se obiecteaza ca publicul agreeaza politica banilor ieftini. Masele sunt induse in eroare de asertiunile pseudoexpertilor, dupa care banii ieftini pot asigura prosperitatea fara nici un fel de cost. Acestia nu inteleg ca investitiile nu pot fi extinse decat in masura in care se acumuleaza capital suplimentar, prin economisire. Ei sunt indusi in eroare de povestile de adormit copiii nascocite de utopistii monetari (monetary cranks), de la John Law si pana la maiorul C.H. Douglas. Insa realitatea nu este o poveste de adormit copiii; ceea ce conteaza este atitudinea oamenilor. Daca populatia nu este dispusa sa economiseasca mai mult, reducandu-si din consumul curent, atunci mijloacele unor extinderi substantiale ale investitiilor lipsesc. Aceasta inseamna ca ele nu pot fi furnizate prin tiparirea de bancnote sau prin imprumuturi acoperite numai de o trasatura de condei in conturile bancare. [...]¨
1. Paper of the British Experts, April 8, 1943.
Nota: Extrase din memoriul datat 24 aprilie 1946, redactat de Ludwig von Mises, in calitate de consultant, in limba engleza, pentru un grup de oameni de afaceri si publicat postum, sub titlul “The Trade Cycle and Credit Expansion: The Economic Consequences of Cheap Money”, in L. von Mises, On the Manipulation of Money and Credit, P. Greaves, Jr., ed. (Dobbs Ferry, NY: Free Market Books, 1978). In romaneste de Dan Cristian Comanescu.
