PUBLICATII » Libertarienii despre Criza mondiala... » Politicile interventioniste vor...
Politicile interventioniste vor accentua criza economica (Tom Palmer, interviu)
Inchiderea pietelor a devenit un fenomen obisnuit. Exista insa cativa economisti, cei autentic liberali si libertarieni, care sustin ca aceste actiuni ale guvernelor nationale nu fac altceva decat sa conduca la stagnare economica sau sa inrautateasca situatia economiei globale in general. Printre acesti sceptici se numara si renumitul teoretician liberal, Directorul Universitatii Cato, Tom Palmer. Intr-un interviu acordat revistei rusesti Expert in timpul vizitei sale in Kazahstan in februarie 2009, Tom Palmer a vorbit despre posibilele consecinte ale deciziei guvernelor de a respinge principiile liberului schimb si a adus argumente impotriva intruziunilor politicului in economie. Interviul a fost tradus si adaptat pentru Idei in Dialog de Catinca Hanganu si Olga Nicoara cu permisiunea autorului.
Expert: Domnule Palmer, in prezent dorinta multor tari de a-si pastra propriile piete duce la aparitia unor politici protectioniste. Care sunt consecintele unor astfel de masuri?
Tom Palmer: Protectionismul este, fara indoiala, un mare pericol pentru economia mondiala si experienta ne-a aratat-o de mai multe ori. Ca raspuns la criza pietei bursiere din 1929, Congresul Statelor Unite a adoptat o serie de masuri care merita catalogate printre cele mai proaste legi din istoria Statelor Unite. Pe 17 iunie 1930 a fost adoptata Legea tarifului Smoot-Holly, un act legislativ ce-si propunea protejarea industriei americane in timpul crizei financiare. Consecintele au fost dezastruoase: exporturile Statelor Unite au scazut cu peste 50% in acel an. Acest lucru s-a intamplat pentru ca politicienii nu inteleg principiile liberului schimb. Exporturile sunt cele care acopera importurile. Astfel, daca alegi sa ingreunezi procesul de import, in mod automat vei ingreuna si procesul de export. In plus, legea ce reglementa preturile a cauzat o reactie de protectionism in lant in intreaga lume.
In mai putin de doi ani, comertul mondial a fost aproape distrus, scazand cu 70%. Acest exemplu arata ca protectionismul este o cale sigura catre prabusirea totala a economiei globale si, in consecinta, duce la saracie si suferinta. Acest lucru se aplica la fel de bine in Uniunea Europeana, Statelor Unite sau oriunde pe glob. O politica protectionista va avea un efect devastator asupra exporturilor.
Expert: Cat de puternici sunt sustinatorii protectionismului in lume?
T.P.: Preferinta pentru protectionism poate fi observata si in tarile vest-europene. Congresul american a adoptat un plan de salvare a economiei Statelor Unite ce contine o sectiune numita “Cumpara produse americane!” Toti economistii au fost impotriva acestei idei, dar, din pacate, nu sunt foarte multi economisti in Congres. Sper ca aceasta sectiune va fi revizuita, pentru ca altfel urmatorul slogan care va aparea va fi “Cumpara produse americane, pentru ca nimeni altcineva nu o mai face!” Acelasi lucru se va intampla in cazul unei masuri de tipul “Cumpara produse romanesti sau europene!” Pur si simplu nimeni altcineva nu va mai cumpara produsele respective.
Expert: In prezent se incearca totusi reducerea barierelor tarifare la export…
T.P.: Eu consider ca aceste bariere tarifare ar trebui sa fie egale cu zero. Acesta este nivelul optim de taxare a importurilor si exporturilor – zero.
Expert: Considerati ca exista posibilitatea sa se produca un proces opus globalizarii, in cadrul caruia fiecare tara sa incerce sa faca fata crizei de una singura?
T.P.: Ma tem ca acesta este un scenariu plauzibil, dar care va avea efecte dezastruoase. Imaginati-va ca fiecare casa devine un producator autonom. Imaginati-va ca fiecare gospodarie trebuie sa functioneze independent, sa produca de una singura mancare, medicamente si haine. Fara indoiala, in acest caz am trai intr-o saracie lucie. Ar fi mult mai bine sa dai unele din produsele tale in schimbul produselor vecinilor – sa le dai lor ceea ce tu poti produce mai bine si sa cumperi de la ei ceea ce ei pot produce mai eficient decat tine.
Comertul stradal intre vecini nu este cu nimic diferit de comertul international, chiar daca in ultimul caz bunurile traverseaza granitele tarilor. Acesta este un lucru extrem de important, dar care este adesea trecut cu vederea. Prea multi oameni considera ca cel mai important este ca tarile lor sa incheie acorduri comerciale cu Statele Unite, Japonia sau Europa. Aceasta abordare este defectuoasa, pentru ca duce la ignorarea posibilitatii beneficiilor in urma unui schimb liber cu tarile vecine. De aceea, consider ca fiecare stat are posibilitatea sa se protejeze tocmai prin micsorarea barierelor si obstacolelor ce stau in calea comertului. Asta inseamna ca la tarife mai putine si mai mici vom avea un schimb comercial mai liber.
Expert: Dar alternativa la globalizare nu mai este izolationismul, ci o abordare regionala; in aceasta situatie, o tara isi extinde activitatea economica dincolo de propriile granite catre un numar limitat de parteneri, formand unitati compacte precum Uniunea Europeana sau CSI.
T.P.: Consider ca aceasta abordare este de asemenea gresita. Schimbul comercial trebuie sa fie liber pentru toata lumea, nu doar pentru parteneri comerciali speciali. Legea ar trebui sa stabileasca egalitatea in relatiile comerciale. Politica urmarita de liderii europeni a dus la o crestere semnificativa a preturilor produselor in Europa. As spune ca s-au sufocat de unii singuri.
Daca ar fi sa fac un top al politicilor comerciale, as spune ca cea mai buna este politica comerciala unilaterala care confera aceleasi drepturi tuturor. Georgia si Estonia au adoptat aceasta atitudine si ea s-a dovedit mai mult decat benefica. Chiar si in timp ce Georgia era implicata in recentul razboi, economia ei a continuat sa creasca, in ciuda unei infrangeri politice totale. In tot acest timp, Georgia a continuat sa-si exporte produsele in intreaga lume. Situatia ar fi fost, evident, si mai buna daca la acea data Rusia, Osetia de Sud si Abhazia ar fi format toate o zona de liber schimb. Situatie care, cu siguranta, ar fi diminuat si posibilitatea iscarii acelui razboi.
Unul din motivele ce stau la baza teribilului incident cu Abhazia a fost si faptul ca precedentul guvern georgian a interzis importurile din Abhazia, ceea ce a fost fara indoiala o decizie nebuneasca.
Pe locul doi s-ar afla politica multilaterala prin care toate tarile implicate isi propun reducerea barierelor comerciale.
Cel de-al treilea loc ar fi ocupat de tratate bilaterale sau de o abordare regionala. In principiu, aceasta politica ar avea efecte pozitive, dar mai reduse ca intensitate decat o politica multilaterala sau de deschidere comerciala unilaterala. Acest fapt are si o explicatie logica. Costul aditional al unor produse datorat transportarii lor din China in Statele Unite este mai redus decat costul datorat transportarii lor din Chicago in Texas, si asta deoarece transportul maritim este cu atat mai ieftin cu cat volumul transportat este mai mare.
Blocul regional ideal depinde neaparat de un parteneriat cu tarile vecine. Daca ar fi asa, atunci parteneri preferentiali in blocul de pe coasta Pacificului ar fi: Chile, Ecuador, Peru, Mexic si Statele Unite. Iar in blocul de pe partea cealalta a oceanului, Rusia, Coreea si China. Evident, nu sugerez ca asa ar trebui sa stea lucrurile, ci dimpotriva, incerc sa subliniez cat de absurd suna politica comertului regional.
Singura preocupare pe care ar trebui sa o avem este asigurarea unei baze pentru liber schimb. Nu e nevoie de planuri de actiune sau ceva de genul acesta. Trebuie doar sa aducem tarifele la nivelul zero. Acum, in aproape toate cazurile, un acord comercial de 600 de pagini nu are ca rezultat un cadru legal in interiorul caruia schimburile sa fie libere. Si asta se intampla deoarece fiecare pagina contine un anumit privilegiu secret conferit unui anumit reprezentant al unei anumite industrii. Poti scrie un acord comercial pe o singura foaie de hartie, specificand ca tarifele sunt zero – si asta ar fi suficient.
Expert: Pe langa restrictiile comerciale putem observa o alta tendinta, intarirea rolului statului in economie, mai precis in sectorul financiar, Statele Unite fiind un exemplu in acest sens. Care este parerea dumneavoastra cu privire la rolul statului ca organism de reglementare financiara si economica?
T.P.: Acesta este un lucru ingrozitor. Si spun asta nu pentru ca privesc eu lumea cu anumiti ochelari. Masurile de acest tip trimit mesaje gresite tuturor jucatorilor de pe piata financiara. Ma refer acum la bine cunoscutele active problematice, in cazul Statelor Unite. Dupa cum stiti, exista atatea credite ipotecare pe baza carora s-au emis garantii financiare care pana la urma au fost suportate din banii contribuabililor.
Acest tip de garantii au fost distribuite in intreaga lume. Companiile private ce se ocupa cu evaluarea si re-evaluarea acestor garantii au avertizat din timp cu privire la posibilele probleme ce ar putea aparea pe piata ipotecara. Insa aceleasi companii private nu au avut nici o reactie cand Congresul american a aprobat cele 800 de miliarde de dolari pentru programul TARP (Troubled Asset Relief Program, prin care guvernul cumpara tocmai aceste active problematice – nota trad.), ce era menit sa rezolve problema acestor datorii active. Aceasta decizie nu a permis profesionistilor in domeniu sa evalueze corect portofoliile existente si sa reglementeze situatia pe piata. In schimb, ne-am confruntat cu totii cu o mare incertitudine. Ca urmare a acestui fapt, multi jucatori au ales pur si simplu sa nu mai intre pe piata, ci sa-si pastreze economiile in numerar. Aceasta este explicatia pentru deteriorarea situatiei in lume.
Ce se intampla de fapt acum, atat in Statele Unite cat si oriunde in lume? Guvernul spune “Fa asta, nu face cealalta, investeste in aceste sectoare industriale si nu investi in celelalte”. Un bun exemplu este situatia celor de la General Motors, pe care guvernul i-a ajutat cu subventii si carora le-a facilitat imprumuturi ipotecare. In tot acest timp functioneaza foarte eficient si profitabil in Statele Unite o industrie producatoare de masini in Ohio, Tennessee si Carolina de Sud. Dar acele masini sunt produse numai de firme germane sau japoneze si, desi Congresul a refuzat sa sustina financiar firmele americane, Henry Paulson (Secretar, Trezoreria Statelor Unite) a actionat in ciuda refuzului Congresului, oferind bani companiilor Chrysler si General Motors. De acest gest, demn de un rege american al masinilor, domnul Paulson este foarte mandru in prezent. Insa ultimul lucru de care avem nevoie acum este un rege.
Expert: Exista totusi alta solutie pentru iesirea din criza actuala, alta decat infuzia de capital in anumite industrii?
T.P.: Da. Cea mai buna politica ar fi sa nu facem nimic. Dar pentru politicieni acest lucru s-a dovedit a fi dificil. Sa ne amintim, din istoria recesiunilor, anul 1920, imediat dupa Primul Razboi Mondial, cand a avut loc o criza financiara extrem de serioasa. Aceasta a durat doar un an, intre 1920 si 1921, tocmai datorita neinterventiei din plan politic. Cu totul altfel s-a intamplat in 1929. Atunci, politicile protectioniste, planurile de stimulare care au dirijat capitalul catre anumite industrii si lucrari publice, plus razboiul, au facut din criza din 1929 cea mai lunga criza economica din istoria Statelor Unite. Recesiunea a durat pana in 1946.
Daca vreti, situatia actuala e ca o mahmureala. Ieri te-ai distrat, azi te trezesti cu o durere de cap. Poti sa bei o cafea, sa ignori durerea de cap si sa te apuci de treaba. Sau poti sa mai bei o vodca. Acesta este modul in care sunt gandite politicile actuale: cea mai buna metoda de a scapa de mahmureala este inca un pahar cu vodca.
