PUBLICATII » Libertarienii despre Criza mondiala... » Catre apoteoza socialismului...
Catre apoteoza socialismului monetar (Vlad Topan)
Cineva spunea ca cel care vrea sa faca lumea un loc mai bun ar face bine sa inceapa cu el insusi; si ca asta il va tine ocupat o vreme. Cred ca acest lucru este valabil si in criza. Dar nu pot sa nu indic, in cele ce urmeaza (nu de la mine citire, ci de la acea parte a traditiei de gandire economica la ale carei teze subscriu), sursa problemelor cu care economia mondiala (si Romania) se confrunta in prezent si cu al caror punct critic cred ca inca nu ne-am confruntat. Spatiul disponibil aici imi va permite sa expun pe scurt problema principala – cauzele crizei – si sa fac cateva consideratii generale inainte de a incheia.
Scurta expunere a teoriei crizei
Cea mai coerenta explicatie a fenomenelor ciclice in economie este teoria zisa “austriaca”. Este denumita astfel deoarece cei mai importanti exponenti ai sai – Ludwig von Mises si F.A. Hayek, sau ulterior Murray Rothbard – au facut parte din curentul de gandire economica initiat de Carl Menger in Viena sfarsitului de secol XIX, ramas in istorie drept “scoala austriaca”. Trasatura principala a acestei explicatii a crizelor – care o diferentiaza net de celelalte – este aceea ca se inscrie armonios in intregul corpus al teoriei economice, nefiind “scoasa din buzunar”, cum se spune, sau – mai academic – ad-hoc. Cu alte cuvinte, nu apeleaza la constructii de moment – cu atat mai putin din afara teoriei economice (cum sunt incercarile psihologizante de explicare a fenomenelor ciclice prin “supra-optimism” sau “super-pesimism” investitional, de pilda).
Identificand problema crizelor economice pe doua coordonate – prezenta erorii antreprenoriale in masa (falimentele, efective sau iminente si inevitabile, specifice perioadelor de criza) si faptul ca acestea par sa loveasca disproportionat sectoarele din “amonte” ale structurii productiei (sau producatoare de “bunuri de capital”) in raport cu cele mai apropiate de consumul final, la care s-ar putea adauga si desfasurarea specifica pe scenariul de tip expansiune-contractie (boom-bust), eventual repetabil (“ciclic”) –, teoria “austriaca” o pune pe seama interventiei guvernamentale. Mai precis, pe seama interventiei in sectorul monetar-bancar sau al “productiei si comercializarii banilor si creditului”. Caci in prezent acest sector este gestionat de catre fiecare stat in regim de planificare centralizata, cu un monopol al bancii centrale in ceea ce priveste productia de bani, coroborat cu o veritabila cartelizare – sub auspiciile aceleiasi banci centrale – a sistemului bancar.
Elementul particular care sta la baza fenomenului crizei este asa-numita “rezerva fractionara” practicata in sistemele bancare moderne. In cadrul acestora, distinctia de manual – si de bun-simt – intre depozitele “la vedere” si cele “la termen” nu se face decat retoric. Depozite la vedere ar insemna banii tinuti de populatie in banci, considerati oricand disponibili si apartinand detinerilor monetare prezente (conturile curente; conturile aferente cardurilor de debit; etc.); depozitele la termen ar fi economiile imprumutate bancii pe un anumit termen, care nu fac parte din detinerile monetare curente. Rezerva fractionara inseamna procentul minim din sumele depuse la vedere in banci pe care acestea sunt obligate sa le pastreze.
Aceasta rezerva din spatele depozitelor la vedere ar trebui sa fie 100%, tocmai pentru ca acesti bani sunt “la populatie”, conturile bancare de acest fel nefiind decat “un tip mai sofisticat de portofel”. Regulile actuale ale activitatii bancare – fapt universal, nu doar romanesc – permit imprumutarea de catre banci si din aceste resurse, in limita unui procent stabilit de banca centrala (rata rezervelor minime obligatorii). De aici si ideea ca se opereaza cu rezerve “fractionare” (nu sunt 1 sau 100%, ci subunitare). Or, daca banii din depozitele la vedere sunt partial dati mai departe cu imprumut, apar urmatoarele fenomene: se creeaza iluzia dublei disponibilitati a unor resurse: pentru cei care au conturile la vedere, concomitent cu cei care au primit credite din “plusul de rezerve” peste rata minima obligatorie; oferta de credite din sectorul bancar depaseste economisirea reala a populatiei; bancile devin creatori de moneda (scripturala) si are loc fenomenul “expansiunii creditului” (o forma de inflatie).
La ultimul punct incepe sa se intrevada “criza”. Aceasta expansiune a creditului – cu conditia sa fie neanticipata ca atare de agentii economici – creeaza iluzia unor disponibilitati de capital (economisire) in economie superioare celor existente in fapt. Lucrul acesta se vede si in tendinta de scadere a ratei dobanzii sub nivelul pe care l-ar fi avut in absenta expansiunii creditului. Ca urmare, proiecte antreprenoriale care anterior erau neprofitabile devin – in noile conditii de creditare – profitabile. Dar ele, realmente, nu sunt.
Se impune o precizare cu privire la semnificatia ratei dobanzii. Ea regleaza – inainte de orice aspecte legate de risc, inflatie sau lichiditate – relatia intre bunurile (inclusiv banii) prezente si cele viitoare, semnificatia sa pe piata creditului putand fi redata, simplificat, astfel: rata dobanzii arata cat de dispusa e populatia sa astepte, renuntand la consum prezent in favoarea unuia viitor anticipat mai mare, nefiind altceva decat pretul acestei “asteptari”.
Revenind: expansiunea creditului reduce artificial rata dobanzii, creand senzatia falsa a disponibilitatii mai mari a populatiei de a amana consumul prezent. Antreprenorii se lanseaza in proiecte investitionale mai ample (mai “lungi”). Cu “surplusul” de resurse din noile credite intra pe piata licitand pentru bunuri pe care le folosesc in productie. Aici se intalnesc cu ceilalti intreprinzatori si cu consumatorii care doresc totusi sa consume in prezent mai mult decat isi imagineaza ei – indusi in eroare de reducerea artificiala a dobanzii. Cu atat mai mult va fi evidenta tensiunea cand muncitorii prinsi in noile proiecte de investire capata salarii si le cheltuiesc pe bunuri de consum in concurenta cu aceiasi consumatori a caror disponibilitate de asteptare nu s-a schimbat. Aceasta concurenta are ca efect cresterea preturilor. Pentru intreprinzatori, acest lucru echivaleaza cu reconsiderarea profitabilitatii noilor proiecte de afaceri care acum nu mai par la fel de rentabile. Daca fenomenul expansiunii creditului (neanticipata) continua si sistemul bancar ofera noi resurse pentru continuarea proiectelor la scara la care au fost initiate, situatia se repeta, cu acelasi deznodamant: preturile vor creste in final si mai mult, asupra noilor investitii planand din nou spectrul unei rentabilitati diminuate (sau inexistente). Cand sistemul bancar este prea expus si alimenteaza cu noi credite tot mai greu (sau deloc) proiectele in discutie, se instaureaza “senzatia” de criza. Perioada anterioara de expansiune este inlocuita de o contractie. Apar falimentele “in masa”, cu toate consecintele neplacute (necesitatea concedierilor, a reorientarii activitatii etc.). Rata dobanzii va fi revenit la nivelul sau real (mai mare). Retrospectiv, devine clar ca anumite proiecte investitionale pur si simplu n-au fost sustenabile. Parafrazandu-l pe Mises, s-au construit fundatii pentru case cu trei etaje si cincisprezece camere cand, de fapt, existau resurse doar pentru case cu cel mult doua etaje si sapte camere. Si apare peisajul dezolant al unui santier neterminat care nu merita (economic, in noile conditii) decat sa fie lasat in paragina (temporar sau chiar definitiv).
Sintetizand, criza reprezinta o discoordonare intertemporala a structurii productiei cauzata de scaderea artificiala a ratei dobanzii in urma expansiunii creditului, posibila prin sistemul rezervelor fractionare. In tot acest proces, banca centrala joaca un rol crucial, ea stabilind coordonatele in care expansiunea creditului are loc (rata rezervelor minime obligatorii; rata dobanzii de referinta; “operatiuni de piata deschisa” (open market operations) etc.).
Peste aceasta sursa fundamentala a crizelor isi mai pot face apoi simtita actiunea alti factori agravanti, de regula tot din sfera interventiilor guvernamentale: facilitati pentru creditori neperformanti (ca in cazul Community Reinvestment Act din SUA – prin care se urmarea improprietarirea cu cate o casa a fiecarui american, indiferent de bonitatea lui economica); scheme de garantare a creditelor care creeaza hazard moral; controale de preturi care nu permit reajustarea in criza la nivelurile reale de piata; rigiditatea impusa prin lege a salariilor; proceduri greoaie si perverse de faliment; alte bariere institutionale care ingreuneaza realocarea capitalurilor catre sectoarele realmente profitabile ale economiei (reglementari sociale, de mediu, fiscalitate apasatoare etc.).
Solutia: libertatea monetara
Spatiul nu-mi permite sa elaborez mai mult aceasta explicatie a crizelor [1]. De asemenea, nu am loc sa arat aici cum ingredientele mentionate mai sus opereaza si-n criza prezenta [2]. Am dorit doar sa atrag atentia ca in toata discutia actuala asupra crizei, mai mult “simptomatologica”, intrebarea cea mai ocolita – singura care poate indica solutia fundamentala – este cea cu privire la cauze.
Daca explicatia data crizelor mai sus este corecta, rezulta cateva lucruri: (1) ca alternative naive ca planurile dlui Geoana de “evitare” a crizei nu exista (dupa ce ai sarit de la etaj e tarziu sa-ti pui problema evitarii contactului cu solul); (2) terapia sanatoasa anticriza presupune a lucra la eliminarea cauzelor (reforma sistemului bancar cu rezerve fractionare in directia rezervelor 100%); (3) planurile anticriza bazate pe noi interventii guvernamentale in diverse forme (ajutoare de stat, subventii, nationalizari) creeaza mai multe probleme decat rezolva; (4) s-ar impune reconsiderarea intregului sistem monetar si bancar in directia libertatii monetare (productia privata de moneda cu tot ce implica ea[3]).
1 Introduceri bune in problematica ar fi: L. von Mises, Ciclul economic si expansiunea creditelor: consecintele economice ale banilor ieftini, disponibil la www.misesromania.org/266/; The Austrian Theory of the Trade Cycle, disponibil la www.mises.org/tradcycl.asp, (ed. R. Ebeling); un tratament extins ofera Marius Spiridon, in Ciclul in teoria economica moderna, teza de doctorat, disponibila la www.misesromania.org/468/.
2 A se vedea articolele din ultima perioada ale unor autori precum Robert P. Murphy sau Frank Shostak din sectiunea Daily Articles a www.mises.org.
3 Vezi M. Rothbard, Ce le-a facut Statul banilor nostri?, Institutul Ludwig von Mises – Romania, Bucuresti, 2006.
