PUBLICATII » Libertarienii despre Criza mondiala... » “Criza a fost cauzata de...
“Criza a fost cauzata de politicile inflationiste” (Radu Nechita)
Criza economica ne pune in fata unor discrepante intre estimarea valorii unor bunuri la un moment dat si estimarea valorii lor la un moment ulterior. Inainte de a vedea ce anume alimenteaza discrepanta, sa ne ferim intai de o capcana: timp de milenii, marii ganditori au incercat sa determine o masura obiectiva a valorii, prin analogie cu lungimea sau masa. Aceasta cautare a fost si va fi mereu zadarnica, asemenea cautarii pietrei filosofale de catre alchimisti. Valoarea nu este ceva obiectiv, ci depinde de aprecierile subiective pe care le fac oamenii cu privire la diverse bunuri, fie ele schimbate pe piata sau nu. Valoarea bunurilor nu poate fi separata de trebuintele umane, de modul cum sunt percepute ele, de cunoasterea pe care o are fiecare cu privire la trebuintele proprii si la modalitatile alternative prin care pot fi satisfacute. Ea nu poate fi separata nici de valorile la care trebuie sa renuntam pentru a satisface trebuintele respective (fie bunuri obisnuite, fie timp).
Aprecierile noastre individuale se confrunta si se armonizeaza cu cele ale semenilor nostri in principal prin intermediul schimburilor realizate pe piata. Desigur, suntem nevoiti sa ne corectam propriile aprecieri cu privire la valoarea bunurilor si serviciilor atunci cand “socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ”.
Insa cele mai grave divergente in aprecieri apar si persista atunci cand mecanismul preturilor este perturbat de creatia monetara. Este important sa reamintim faptul ca, de secole, banii sunt controlati de catre un monopol aflat sub tutela autoritatilor politice. Situatia a devenit mult mai grava in ultimele decenii. De cand s-a renuntat la convertibilitatea in aur, nu exista practic nici o limita in calea creatiei monetare de catre autoritati. Rezultatul se manifesta sub forma unor rate ale inflatiei incomparabil mai ridicate decat in trecut. Cresterea continua si generalizata a preturilor genereaza si intretine iluzia unei prosperitati facile, perturba preturile relative si incurajeaza investitiile in proiecte a caror rentabilitate este doar aparenta si se poate mentine numai cu conditia accelerarii inflatiei. Daca acest proces continua, se ajunge la hiperinflatia care a ruinat clasa medie din Germania si l-a adus pe Hitler la putere. Un exemplu mai recent poate fi intalnit in Zimbabwe, a carui banca centrala tocmai si-a redenominat moneda, la un curs de 1 trilion de dolari vechi pentru 1 dolar nou… Alternativa nu poate fi decat oprirea procesului inflationist inainte ca el sa distruga intreaga economie. Acest lucru inseamna destramarea iluziilor si revenirea la realitate. Erorile bancii centrale pot fi amplificate de catre bancile comerciale, mai ales atunci cand ele conteaza pe indulgenta autoritatilor in cazul eventualitatii falimentului. Situatia este agravata de autoritati, prin cadrul legislativ conceput pentru a deresponsabiliza si a incuraja asumarea de riscuri excesive. Este exact ceea ce s-a intamplat in Statele Unite si in multe alte tari.
Pe o piata libera [...] discrepanta dintre preturile bunurilor pe piata de baza si preturile lor reflectate pe pietele financiare nu este atat de mare pe cum se crede. Obligatiunile garantate cu ipoteci au avut valoare atat timp cat proprietarii locuintelor plateau ratele si/sau atat timp cat valoarea locuintelor “reale” era ridicata. Altfel spus, inflatia a intretinut iluzia prosperitatii pe ambele piete. Dar si destramarea iluziei s-a produs pe ambele piete. Obligatiunile “sub-prime” s-au prabusit mai mult decat altele pentru ca erau garantate cu activele de cea mai slaba calitate. Mai mult de atat, preturile pe piata financiara sunt mai flexibile, iar investitorii sunt mai sofisticati, ceea ce in anumite situatii poate conduce la scaderi mai mari decat pe piata reala doar pentru ca sunt anticipate scaderi pe piata reala.
Reajustarea preturilor
Procesul de ajustare a preturilor la noile informatii este firesc si binevenit. El are loc in permanenta, chiar si atunci cand piata functioneaza “normal”. El este la originea tuturor castigurilor de eficienta din economie, adica la originea tuturor bunurilor pe care le folosim in viata de zi cu zi. Datorita lui, pentru tot mai multi oameni, aceasta viata este mai lunga si mai placuta decat in urma cu 100, 1000 sau 2000 de ani. Problemele apar atunci cand ajustarile necesare sunt foarte ample. Ajustarea nu poate fi lina deoarece proiectele cu rentabilitate artificiala si iluzorie sunt readuse la valoarea lor “reala”, care uneori se poate apropia de zero. Cu cat excesele creatiei monetare au fost mai mari, cu atat corectiile sunt mai ample. Desigur, in procesul de corectie apar adesea erori de sens contrar, adica preturile pot scadea prea mult, dar nu ne putem da seama dinainte de aceste erori. Singura modalitate de a cunoaste pretul corect este prin incercari succesive, prin corectarea permanenta a erorilor constatate, adica prin functionarea pietei. Nu poate avea loc o ajustare nedureroasa pentru ca s-au irosit resurse care ar fi fost folosite la alte proiecte, cu adevarat necesare. Ajustarea este previzibila, in sensul ca ea este inevitabila, chiar daca momentul exact al acesteia este imprevizibil. Daca s-ar anticipa ca in ziua Z iluzia se va disipa si va urma corectia, oamenii vor actiona in ziua Z-1. Ar fi bine sa reamintim faptul ca pretul de azi depinde de pretul de maine, nu de pretul de ieri. Ajustarea nu poate fi calma si uniforma deoarece fiecare incearca sa se puna la adapost inaintea celuilalt, ceea ce produce “inghesuiala” in randul vanzatorilor si reduce numarul cumparatorilor, deci are loc o scadere drastica si rapida a preturilor.
Mecanismul preturilor este un sistem care sintetizeaza cunoasterea disponibila in societate, adica tot ceea ce stie fiecare om in parte despre trebuintele sale si despre posibilitatile de satisfacere a acestora. El este in acelasi timp si un mecanism de transmitere a cunoasterii, prin integrarea noilor informatii in preturi. Spre exemplu, o informatie credibila cu privire la o noua posibilitate de producere a energiei la un cost mult mai redus decat in prezent va avea ca efect reducerea pretului la petrol si la alte forme conventionale de energie. Acest lucru va influenta comportamentele oamenilor si preturile altor bunuri in moduri care nu pot fi prevazute in detaliu. Cu toate acestea, fiecare va incerca sa anticipeze cat mai corect evolutia lor viitoare.
Reactia actorilor politici
La fiecare criza, decidentii politici actioneaza dupa un tipar usor de recunoscut. In primul rand, ei nu vor recunoaste sau vor minimiza erorile trecute. Apoi, vor cauta alti vinovati. In functie de contextul istoric si de orientarea ideologica, suspectii de serviciu sunt: guvernele precedente, dusmanii interni si/sau externi, minoritatile si strainii in general, organizatiile internationale, multinationalele, globalizarea si, in ultima instanta capitalismul, economia de piata in general. In al treilea rand, vor lua cat mai repede masuri spectaculoase – trebuie sa dea impresia ca stapanesc situatia – fara sa tina cont de consecintele negative pe termen lung sau de consecintele negative pe termen scurt daca acestea sunt mai greu de observat. Oamenii politici reactioneaza astfel pentru ca sunt oameni si pentru ca sunt implicati in politica: tuturor ne este greu sa ne recunoastem erorile, dar sistemul politic favorizeaza comiterea lor si atenueaza sanctionarea acestora. Intr-adevar, in domeniul politic se privilegiaza deciziile care au efecte pozitive pe termen scurt si/sau asupra unui grup bine determinat de indivizi, chiar daca au efecte negative mult mai grave, atat timp cat acestea din urma nu sunt usor de identificat sau se vor manifesta pe termen mediu sau lung. Aici este diferenta majora dintre piata si politica: oamenii obisnuiti sunt interesati si de consecintele pe termen lung ale deciziilor lor, in timp ce oamenii politici sunt preocupati mai putin de consecintele care se vor manifesta dupa alegeri. Expresia “dupa noi, potopul” nu a fost rostita de un intreprinzator de succes…
Teorii macroeconomice defectuoase
Mediul academic, cel putin in domeniul stiintelor economice, nu are “unitatea de monolit” pe care o sugereaza folosirea singularului. Au existat mereu curente care au considerat interventia guvernamentala drept mijloc de ameliorare a functionarii pietelor. Stiintele sociale au insa un dezavantaj teribil fata de stiintele naturii din cauza faptului ca erorile sunt mult mai greu de eliminat. Nici macar tragedia experimentului comunist nu a fost suficienta sa-i faca pe toti marxistii sa-si schimbe parerile. Cu fiecare criza, ei devin mai vocali. In mod general, partizanii interventiei statului in economie gasesc noi argumente in timp de criza deoarece atunci coordonarea descentralizata, prin piata, nu mai functioneaza la fel de bine cum suntem obisnuiti in perioadele normale. E suficient sa ne gandim doar la experimentul comunist, ca sa vedem ca nu exista o catastrofa suficient de mare incat sa-l convinga si pe ultimul intelectual din domeniul stiintelor sociale ca a gresit.
In mod similar, teoriile keynesiste revin la moda in perioadele de criza. Politicienii de-abia asteapta sa auda mesajul acestor teorii, care poate fi rezumat la ideea atat de placuta maselor potrivit careia pentru a te imbogati este suficient sa cheltuiesti mai mult. Toti keynesistii cer acum cresterea cheltuielilor publice si a deficitelor bugetare. Au fost mult mai tacuti in perioadele de crestere economica, atunci cand teoria keynesista recomanda excedente bugetare.
Evolutia fenomenului in Romania
Poate ca principala slabiciune a economiei romanesti este faptul ca in continuare mediul economic este unul ostil initiativei private. Orice intreprinzator roman se poate simti dezamagit si contrariat de locul ocupat de tara noastra in clasamentul intocmit de Banca Mondiala cu privire la mediul de afaceri, “Doing Business Report”. El insa stie ca acel loc este “meritat”. Pentru oamenii obisnuiti, riscurile cele mai palpabile sunt pierderea locului de munca si/sau cresterea ratei la banca din cauza cresterii ratei dobanzii si a deprecierii monedei nationale fata de valuta in care a fost luat creditul. Este dificila aprecierea in bloc a masurilor luate. Pana acum, impresia generala este de ezitare si incoerenta: idei bune sunt abandonate sau anulate de initiative demagogice. Un pericol mult mai mare decat criza il reprezinta tocmai masurile luate in graba de politicieni pentru “rezolvarea” acesteia si incertitudinea pe care ele o genereaza. Cel mai recent exemplu este impozitul forfetar, dar temerea mea este ca lista ramane deschisa. Aceasta temere este impartasita de intreprinzatori si salariati, ceea ce inseamna ca autoritatile genereaza incertitudine in loc s-o atenueze.
