PUBLICATII » Libertarienii despre Criza mondiala... » O sursa a fricii de capitalism...
O sursa a fricii de capitalism (Sorin Cucerai)
Ordinea capitalista este una trans-finita – o ordine menita sa se transceanda, sa se depaseasca, sa se extinda prin chiar actiunea de ordonare. Afirmatia poate parea neobisnuita, asa incat are nevoie de explicatii.
La prima vedere, lucrurile stau astfel tocmai din pricina legilor economice ale cererii si ofertei. Daca oferta creste si cererea ramane constanta, pretul bunului oferit scade. Asta se intampla cand, datorita liberei concurente, apar mai multi ofertanti ai aceluiasi bun pe o anumita piata. Pe de alta parte, daca cererea creste si oferta ramane constanta, pretul bunului oferit creste. Lucrul este valabil, printre altele, pentru pretul fortei de munca: libera concurenta nu inseamna doar ca mai multi intreprinzatori ofera clientilor acelasi bun (paine, sa zicem), ci si ca acesti intreprinzatori au nevoie de mai multi angajati care sa produca si sa vanda bunul respectiv.
Cu alte cuvinte, intr-o economie de piata libera pretul bunurilor de consum tinde sa scada, iar cel al bunurilor de productie (forta de munca, printre altele) sa creasca.
Avem astfel un cerc virtuos: o cantitate tot mai mare de bani ramane la discretia consumatorilor, fapt care le permite intreprinzatorilor sa creeze bunuri noi pentru a incerca sa extraga, sub forma de profit, o parte din acest surplus monetar; procedand astfel, intreprinzatorii dezvolta concurenta, ceea ce conduce la scaderea pretului bunurilor de consum si la cresterea pretului fortei de munca – si tot asa la nesfarsit.
Toate bune si frumoase, dar cum e posibil un astfel de cerc virtuos? Si de ce apare el atat de tarziu in istoria umanitatii? Stim deja cum functioneaza ordinea trans-finita – dar ce anume o face cu putinta? Si ce anume ii permite sa subziste?
Pentru a putea trai, un om are nevoie de un adapost si de hrana. Cel care este proprietarul unei surse de hrana si al unei locuinte este autonom in sensul de autosuficient, nu depinde de altii pentru a putea subzista. Iar daca nu depinde de altii, nu poate fi in nici un fel constrans sa intre in relatii comerciale cu alti oameni. Haideti acum sa ne reamintim ca idealul clasic de om era individul autonom. Autonomia – capacitatea de auto-intretinere, deci de hranire din resurse proprii – reprezenta, in lumea greco-latina, o valoare fundamentala – pana intr-acolo incat cetatenilor le era interzis prin lege sa vanda sau sa instraineze in orice alt fel o bucata de pamant daca aceea era singura lor proprietate si le asigura hrana.
Acest tip de autonomie a ramas un ideal pana la inceputul epocii moderne. Chiar si in perioada feudala, daca un om era proprietarul unei surse de hrana, era considerat liber si tratat ca atare, de unde si puternica dorinta de improprietarire nutrita de taranii lipsiti de pamant. In intreaga perioada premoderna, unul dintre sensurile libertatii a fost acela de absenta a obligatiei de a intra in relatii comerciale cu cineva pentru a-ti asigura hrana zilnica.
Pe scurt, conditia fundamentala de posibilitate a unei ordini capitaliste este absenta autonomiei individuale in sensul de proprietate asupra unei surse de hrana. Doar in acest caz schimburile comerciale pot deveni temelia cooperarii sociale. Importanta sursei de hrana este inlocuita cu cea a sursei de venit, iar autonomia este redefinita ca non-dependenta fata de un tert in asigurarea sursei de venit. In acest nou sens, autonomia este garantata prin liberul schimb si prin libera concurenta, iar eventualele limite puse acestor doua libertati sunt percepute ca tentative de limitare a autonomiei individuale.
Statele moderne impun tuturor cetatenilor lor obligatia de a-si plati taxele si impozitele numai in moneda, nu si in natura sau in munca. Astfel, chiar daca cineva ar deveni proprietarul unei surse de hrana, el nu si-ar putea pastra proprietatea decat daca s-ar angaja si in relatii comerciale pe o piata monetarizata, pentru a putea obtine banii necesari platii taxelor si impozitelor. Sursa de venit capata in felul acesta preeminenta asupra sursei de hrana, iar relatiile comerciale se generalizeaza prin aceea ca devin practic imposibil de evitat.
Este foarte important sa intelegem ca ordinea capitalista nu este o ordine naturala. Oamenii nu cauta in mod instinctiv surse de venit monetar. Ei cauta insa, in mod natural, sa aiba acces la o sursa de hrana si la adapost; altfel spus, in mod natural, oamenii cauta sa devina autonomi in sens tare. As spune chiar mai mult: oamenii cauta in mod spontan sa detina o sursa de hrana si un adapost intr-un astfel de mod incat ei sa nu trebuiasca sa depuna vreun efort pentru obtinerea propriei hrane si pentru intretinerea adapostului.
Capitalismul este posibil numai daca acest proces natural este intrerupt cu ajutorul unui instrument prin care nimeni sa nu mai poata avea acces la hrana si la adapost decat prin intermediul unei surse de venit monetar. Conditia de posibilitate pentru mentinerea ordinii capitaliste este tocmai acest instrument. Spun toate astea mai ales pentru sustinatorii doctrinei numite “anarho-capitalism”, care considera ca statul este dusmanul natural al ordinii capitaliste, deci ca in absenta statului capitalismul ar inflori. Lucrurile stau exact pe dos. In absenta unui aranjament institutional care sa ii oblige pe indivizi sa plateasca taxe si impozite – si sa faca asta exclusiv in moneda – capitalismul ar fi imposibil. In absenta acestui aranjament institutional – statul modern –, ordinea feudala devine mult mai plauzibila decat cea capitalista (tocmai pentru ca cea din urma nu mai are cum sa subziste). Din acest punct de vedere, notiunea de anarho-capitalism este o contradictie in termeni.
Ordinea capitalista nu este asadar una naturala. Ea se poate mentine doar daca exista un aranjament institutional prin care indivizii sa nu poata evita sa se angajeze in relatii comerciale prin intermediul monedei. Asta nu inseamna ca liberul schimb economic este nenatural. La urma urmei, oamenii l-au practicat dintotdeauna. Nu liberul schimb este artificial, ci imposibilitatea de a iesi, daca doresti, din reteaua de schimburi comerciale.
Ordinea capitalista este o ordine a schimbului comercial universal si inevitabil (cum am spus deja, inevitabilitatea rezulta din obligatia impusa tuturor de a plati taxe si impozite in moneda). Aranjamentul institutional necesar mentinerii ordinii capitaliste este conceput sa faca un singur lucru: sa blocheze tendinta naturala a oamenilor de a-si insusi o sursa de hrana si un adapost, astfel incat indivizii sa nu mai aiba acces la hrana si la adapost decat prin intermediul unui venit monetar. Tocmai blocarea acestei tendinte naturale, care deriva spontan din instinctul de conservare, face posibil capitalismul. In absenta acestui blocaj impus din exterior, piata (monetarizata sau nu) s-ar restrange semnificativ. Capitalismul ar redeveni in mod spontan ceea ce a fost de-a lungul intregii istorii premoderne: o ordine periferica, expresia unui mod de actiune util in anumite circumstante, dar nenecesar.
Faptul ca, pentru a se mentine, ordinea capitalista are nevoie de un aranjament institutional exterior ei care sa impuna blocajul descris mai sus are cateva consecinte remarcabile. Cea mai importanta dintre ele este necesitatea de a impune si de a mentine o distinctie neta intre stat si piata. Statul modern este un instrument de blocaj. Tocmai de aceea este necesar ca el sa nu blocheze mai mult decat trebuie pentru buna functionare a pietei. Cu alte cuvinte, statul trebuie sa fie un garant al liberului schimb si al liberei concurente. Ori de cate ori incearca sa fie mai mult decat atat, el micsoreaza (si, la limita, anuleaza) beneficiile fara precedent pe care ordinea capitalista le face posibile. Dar, procedand astfel, ajunge sa isi piarda ratiunea de a fi – pentru ca in absenta respectivelor beneficii tipul modern de stat nu mai are nici o justificare.
De aici nu rezulta insa ca statul nu trebuie sa intervina pe piata. Dimpotriva. Atata vreme cat, in ordinea capitalista, oamenii nu pot avea acces la hrana si la adapost decat prin intermediul unui venit monetar, comportamentul acestora va fi in mod natural orientat catre obtinerea unui venit sigur (sau, in limbaj economic, catre obtinerea venitului dintr-o specie sau alta de renta). Ei vor cauta asadar sa descopere mijloace prin care sa-si asigure un numar (eventual cat mai mare) de clienti captivi. Libera concurenta este la fel de nenaturala ca si capitalismul insusi.
Insa libera concurenta este cea care face posibil cercul virtuos descris la inceput. In absenta ei, nu am mai putea vorbi cu adevarat de capitalism. Prin urmare, statul modern este tinut sa intervina pe piata pentru a preveni formarea de rente si pentru a le desfiinta pe cele deja formate. Cu alte cuvinte, statul modern este tinut sa reglementeze activitatile economice in sensul garantarii liberei concurente (inclusiv, bunaoara, prin obligarea furnizorilor de bunuri si servicii de a oferi potentialilor clienti toate informatiile relevante legate de bunul sau serviciul respectiv).
Pe de alta parte, institutiile statului modern nu trebuie judecate dupa criteriile de eficienta ale unei firme private. Teza potrivit careia nu exista servicii furnizate de stat pe care piata sa nu le poata furniza mai bine e demonstrabil falsa. Exista cel putin doua servicii pe care statul modern le furnizeaza mai bine decat orice agent privat – blocarea accesului direct la sursa de hrana si la locuinta si blocarea formarii de rente – si asta pentru simplul motiv ca nici un agent privat nu le poate furniza, iar in absenta acestor doua servicii ordinea capitalista ar inceta practic sa mai existe.
Ideea de a privi statul ca pe o firma sau ca pe un ansamblu de firme in competitie cu alte firme e funesta ordinii capitaliste, pentru ca dizolva statul in ansamblul relatiilor de piata si astfel il impiedica sa isi exercite functiile sale, care, prin insasi natura lor, sunt exterioare pietei, dar necesare subzistentei acesteia. De vreme ce ordinea capitalista nu este o ordine naturala, capabila sa subziste prin ea insasi, ci depinde de un aranjament institutional exterior ei, care o face cu putinta, “privatizarea statului” are drept consecinta necesara disparitia ordinii capitaliste. Prin urmare, mentinerea unei distinctii nete, a unei granite ferme intre statul modern si ordinea capitalista este o conditie necesara pentru ca ambele sa poata supravietui.
Ajuns aici, as vrea sa elimin o posibila neintelegere. Afirmatia potrivit careia ordinea capitalista nu este o ordine naturala nu este in nici un fel o critica la adresa acestui tip de ordine. Dimpotriva, descoperirea faptului ca prosperitatea si libertatile ei sunt posibile doar prin frustrarea instinctului de conservare, prin refuzul accesului direct la hrana si la adapost, prin introducerea unui mediator intre noi insine si propria noastra natura mi se pare una dintre cele mai remarcabile descoperiri din istoria umanitatii. Bresa creata intre noi si natura noastra – si astfel intre noi si natura in general – deschide un spatiu necunoscut anterior al libertatii specific umane (deci non-animale) si este, in consecinta, o forma de civilizare.
Nu este insa mai putin adevarat ca frustrarea unui instinct atat de puternic precum cel de conservare contrariaza si nemultumeste. Orice individ care locuieste in ordinea capitalista este, din acest motiv, o fiinta fundamental precara, de o radicala fragilitate. Tocmai aceasta precaritate a celui care nu (mai) are pamant ferm sub talpi este, cred eu, sursa ultima din care provin toate criticile la adresa ordinii capitaliste – critici care reapar periodic si care isi regasesc audienta ori de cate ori capitalismul este (sau pare sa fie) in impas.
