PUBLICATII » Libertarienii despre Criza mondiala... » Cum sa dai un sens lui Soros...
Cum sa dai un sens lui Soros dintr-o perspectiva libertariana (Mihail Radu Solcan)
Libertarianul socoteste ca statul este dusmanul implacabil al omului cu initiativa, care vrea sa creeze si sa dezvolte o afacere. Socialistul sau comunitarianul cred ca oamenii de afaceri sunt egoisti si vor sa imparta privat profiturile si sa puna comunitatea sa achite pierderile. Realitatea este, de fapt, o deziluzie si pentru libertarian, si pentru socialist. Oamenii de afaceri si guvernantii lucreaza mai degraba mana in mana; nu sunt, in practica, acei adversari jurati, asa cum cred – din motive total opuse – libertarianul si socialistul.
Cum de se produc atunci erori masive, crize precum aceea care zguduie acum lumea finantelor la nivel global? Cum de cele doua parti nu sunt precum orbul si ologul? Cum de lucrurile nu se petrec astfel: oamenii de afaceri ii duc in spate pe guvernanti, dar acestia vad ce se petrece in jur?
Experienta si reflectia teoretica ma fac, pe mine personal, sa inclin catre perspectiva libertariana: guvernantul dus in spate nu vede nimic in mod limpede si, de fapt, incurca lucrurile.
Voi arunca totusi o privire asupra unui punct de vedere, cel al lui George Soros, care ar fi de tratat mai degraba cu scepticism de catre un libertarian. Soros cred ca spune totusi ceva important despre realitatea in care se misca cele doua parti mentionate mai sus.
George Soros nu este numai un om cu un extraordinar simt al afacerilor. A studiat filosofia cu Karl R. Popper si a ramas un discipol al marelui ganditor nascut la Viena. Ca filosof, George Soros a produs o serie de carti, mai putin luate insa in serios, atat de catre filosofi, cat si de catre economisti. Momentul actual ar cere cel putin o revizuire partiala a acestei atitudini: Soros a formulat de multa vreme predictia ca sistemul financiar va ajunge intr-o stare de colaps. De altfel, New York Review of Books a recunoscut acest lucru, prin pana recenzentului cartii lui Soros Noua paradigma si prin oferirea unui spatiu pentru o prezentare directa a ideilor sale (in numarul din 4 decembrie 2008).
Soros despre finante si reflexivitate
Fundamentele teoretice ale perspectivei lui Soros asupra crizelor financiare sunt articulate inca din The Alchemy of Finance (New York: John Wiley & Sons) in 1987. Au trecut deci de atunci mai bine de douazeci de ani.
La pagina 14 a cartii, Soros compara decizia de a investi cu o ipoteza (asa cum este ea formulata, in vederea testarii, de catre persoanele care fac parte dintr-o comunitate stiintifica). In cazul investitiilor insa, piata este cea care testeaza ipotezele.
De ce vorbeste Soros despre o “alchimie a finantelor”? Soros respinge ideea ca investitiile-ca-ipoteze ar avea un caracter stiintific. El spune explicit ca “investitiile incununate de succes sunt un soi de alchimie”(p. 14).
Conceptul central in teoria lui Soros este cel de reflexivitate. In viziunea lui Soros, persoanele angajate in tranzactii au o dubla relatie functionala cu situatia in care se afla: pe de o parte, aceste persoane se folosesc de functia cognitiva a mintii lor; pe de alta parte, ca persoane care incheie tranzactii, ele pun in joc o functie actionala. Soros compara aceste functii cu o pereche de functii recursive, in care rezultatul primei functii este argument pentru cea de-a doua functie, iar rezultatul celei de-a doua functii este argument pentru prima. Reflexivitatea este tocmai aceasta legatura dintre cele doua functii.
In carte, George Soros nu este un discipol in totalitate fidel maestrului sau, Karl Popper. Pe o piata, oamenii invata si, asa cum stim de la Popper, invata din greseli. Tot de la Popper a preluat Soros ideea ca oamenii nu au niciodata o cunoastere asigurata; tocmai pentru ca este cunoastere, ea este failibila. Soros adauga insa si ideea ca oamenii se deplaseaza sub semnul reflexivitatii, in situatia de pe o piata, de la o ipoteza failibila la alta care nu este deloc mai buna. Acest lucru are consecinte, dupa Soros, foarte importante.
La Popper, oamenii de stiinta selecteaza succesiv ipoteze, dar se apropie cumva de un adevar obiectiv. Exista oare acest tip de adevar-corespondenta in conditiile pietei? Nu, dupa George Soros – din pricina reflexivitatii. Soros respinge candidatura cea mai plauzibila pentru o miscare analoaga celei catre adevarul obiectiv: apropierea pietei de un punct de echilibru. Soros nu este deloc de acord ca ideea de echilibru are vreun sens in cazul pietelor. Ea este doar o constructie matematica si atat; teoria respectiva este eleganta din punct de vedere matematic, dar irelevanta pentru pietele reale. Procesele de piata cauta sa loveasca o tinta mobila (p. 44). Mobilitatea tintei se datoreaza reflexivitatii. Cu alte cuvinte, procesul de piata ca atare este cel care deplaseaza tinta catre care se indreapta.
Spre deosebire de Karl Popper, care era partizanul unitatii metodologice a stiintei, George Soros respinge categoric ideea ca stiinta economica si alte stiinte sociale ar fi aidoma stiintelor naturii. Mai mult chiar, el afirma ca sintagma “stiinta sociala” este un “termen magic, folosit de catre alchimistii sociali in incantatiile lor” (p. 39).
Trecand concret acum la evaluarile care au curs pe piata, se poate arata ca, din pricina reflexivitatii, dupa Soros, aceste evaluari sunt constant distorsionate (vezi p. 49). Nu este, asadar, posibil un proces de testare a ipotezelor precum in stiintele naturii.
“Pietele sunt constant distorsionate intr-o directie sau alta.” “Ele influenteaza, de asemenea, cursul evenimentelor pe care le anticipeaza.” Aceste enunturi, de la pagina 49, Soros le scoate in mod explicit in evidenta. Ideea este ca testele succesive reusite ii duc la o crestere a increderii, dar aceasta nu este o inocenta incredere intr-o teorie stiintifica. Ea este un factor care influenteaza realitatea insasi. Cum oamenii sunt failibili (vezi Popper, pentru aceasta idee), metaforic vorbind, ei injecteaza realitatea cu o doza de eroare (vezi p. 55). La un moment dat, eroarea astfel infiltrata in realitatea-de-vis a pietei incepe sa-si produca efectele si genereaza acea continua instabilitate a pietelor.
Restul cartii lui George Soros este format din analiza unor situatii de pe acele piete cu care autorul s-a familiarizat in activitatea sa practica.
O incercare de revizuire critica a ideii de reflexivitate
Exista o presupozitie implicita, la Soros, dar nu numai la el, referitoare la cunoastere si actiune: actiunile se desfasoara pe baza cunoasterii. Asta este o fata a actiunilor umane. Exista insa si o alta conexiune. Sa ne gandim la actrita care, la gala premiilor Oscar, pozeaza intr-o rochie noua. Actiunea este colorata metaforic: actrita vrea sa arate ca o zana, ca o printesa etc.
Culoarea metaforica este o alta fata a actiunii. Aici intra in joc un mod de a vietui poetic. Desigur, actritei poate sa i se para rochia fascinanta, iar lui X toata scena sa-i apara ca una vulgara.
Soros are dreptate atunci cand critica stiinta sociala: calculele rationale descrise de teorie se desfasoara cumva in gol. Intr-o lume a formelor matematice, ele sunt perfecte. Pe de alta parte, aplicatiile practice sunt absolut corecte, dar sunt tehnici de optimizare: in conditiile in care resursele si tehnologiile sunt date si se specifica un obiectiv, aceste tehnici permit atingerea obiectivului cat mai eficient. De exemplu, ai hartie, o masina de tiparit si textul unei carti; paginile trebuie sa aiba dimensiuni care permit tiparirea cat mai multor exemplare.
Lumea actiunilor umane are si o alta dimensiune decat aceea pe care o deservesc tehnicile de optimizare. Este o lume care are ceva de basm, de poveste in ea, gratie acelei coloraturi metaforice a actiunilor.
Intr-un anume fel, lumea finantelor are in cel mai inalt grad un aer de lume de basm. Problema este ca aici nu are sens sa procedezi precum actrita care-si etaleaza rochia. Intentiile actritei sunt transparente. Un investitor rational nu are insa interesul sa-si dezvaluie intentiile. In cel mai bun caz, dorinta sa este ca actiunile sa fie incolore din punct de vedere metaforic. Asta nu-i impiedica, desigur, pe ceilalti sa vada in ele tot felul de metafore. Ceea ce Soros socoteste deformare sistematica este, de fapt, o framantare creatoare permanenta.
Realitatea dintr-o astfel de lume nu este prin natura ei “realitate”; este inchipuire, miraj care desfide orice procedura de testare a unor ipoteze. Inchipuire care poate fi – in conditii precum cele de mai sus – sistematic inselatoare.
La Soros, reflexivitatea fiind rodul interactiunii dintre cunoastere si actiune, poarta interventiei cuiva care “are capul pe umeri”, omul de stat, care tempereaza ratacirile pietei, ramane deschisa. Acesta este aspectul cel mai putin credibil pentru un libertarian.
Din perspectiva creionata mai sus, reflexivitatea este insa rodul unui efort de interpretare a actiunilor-ca-metafore. Orice interpretare intra, ca sa spun asa, si ea in joc. Ea nu este insa rodul unei “cunoasteri”, pentru ca nu este nimic de cunoscut. Inchipuirea este inevitabil sa o ia, din cand in cand, razna; turbulentele sunt de neinlaturat. Statul nu poate sa le previna sau sa le domoleasca. In cazul cel mai rau, poate doar sa ucida basmul. In sistemul “orbului si ologului”, statul rigidizeaza conditiile din mediul de afaceri, facandu-l mai abordabil cu tehnicile de optimizare.
Pozitia cu care simpatizez este aceea a unui libertarian sceptic. Turbulentele sunt inevitabile, dar inevitabila este si straduinta de a le corecta cu ajutorul statului. Ar fi bine ca statul sa nu se amestece. Oamenii vor fi insa totdeauna sedusi de discursul politicienilor care sustin ca pricep ceea ce nu este de priceput, ca pot aborda cognitiv ceea ce tine de sclipirile de culoare metaforica ale actiunilor. Vor crede ca politicienii sunt chiar acei ologi pe care trebuie sa-i duca in spate oamenii de afaceri, pentru ca acestia sunt orbi.
