Limitarea libertatii de exprimare in Constitutia Romaniei (Costel Stavarache)
Constitutia Romaniei apara doar partial libertatea de exprimare. Vedem asta citind articolul 30, unde libertatea de exprimare este tratata explicit. Articolul incepe bine, daca citim doar primele 4 alineate. Aici, aflam ca libertatea de exprimare este inviolabila (30.1), ca cenzura de orice fel este interzisa (30.2), ca nicio publicatie nu poate fi suprimata (30.4). In principiu, aceste alineate legifereaza corect lucruri care tin de esenta libertatii de exprimare. Din pacate, lucrurile nu se termina aici.
Articolul 30, 6: "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine". Si (7): "Sunt interzise de lege defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum si manifestarile obscene, contrare bunelor moravuri."
Contrazic ele libertatea delegata in primele 4 alineate? Ce fac cand gasesc un blog care defaimeaza tara? Aleg alineatul 2 (cenzura de orice fel este interzisa) sau pe 7? Aceeasi problema daca blogul incalca "dreptul la imagine al cuiva". Constitutia indica doua drumuri opuse.
Sau poate n-o contrazic. Poate alineatele 6 si 7 constituie exceptii sau limitari care precizeaza intelesul termenilor de la alineatele anterioare, "libertate", "cenzura", "publicatii". Insa, daca e asa, atunci Constitutia le ingusteaza atat de mult intelesul incat nu mai au nimic de-a face cu intelesul obisnuit. Pur si simplu, Constitutia vorbea despre altceva, nu despre libertate, asa cum o stim. Probabil ca aceste exceptii, se va spune, isi au rostul lor. Argumentul in favoarea libertatii cuvantului a fost sa nu interzicem opinii pentru ca pierdem adevar. Or, Constitutia interzice doar injuriile si apara demnitatea si onoarea. Nu teoriile stiintifice sau activitatile legate de descoperirea adevarului. Pana la urma, ce poate fi rau sa-ti respecti tara, sa nu vorbesti pe altii de rau, sa nu indemni la ura si sa te porti frumos?
Dar cat de rau este sa nu o respect? Oare ar trebui sa ne temem? Si nu cumva manifestarea dispretului este indispensabila in activitatile legate de descoperirea adevarului? Noi, pana acum, credeam ca libertatea de exprimare inseamna a nu fi pedepsit de lege pentru ceea ce crezi si spui.
Libertatea de exprimare prezerva democratia. Constitutia este un instrument cu reguli pe termen lung, cu reguli pentru jocurile politice si sociale de azi si din viitor, din anul 3000. Daca in clipa de fata este putin probabil ca cineva sa faca puscarie in Romania pentru ca defaimeaza tara, nu trebuie sa multumim Constitutiei. Este, insa, posibil ca, in viitor, lucrurile sa depinda de ea. Sa avem un caz cand liderul opozitiei este inchis pentru incalcarea dreptului la imagine al autoritatilor in functie. Daca ne uitam la aspectele practice ale unei campanii electorale, este clar ca nu poti castiga o batalie pentru perceptii, cand esti suspect de incalcarea dreptului la imagine. Opozantii ar putea intra in ilegalitate printr-un simplu comunicat care defaimeaza tara sau atinge onoarea conducatorilor.
Dincolo de neajunsurile jocului democratic autohton, daca azi libertatea de exprimare, de bine-de rau, functioneaza, acest lucru nu este meritul Constitutiei. Daca norme constitutionale de tipul alineatelor 6 si 7 par azi inofensive prin amorteala lor, in viitor isi pot arata coltii. Atunci cand lipsa unei Constitutii bune si bine scrise va conta, s-ar putea sa fie prea tarziu pentru multi si pentru multe lucruri.
Libertatea de exprimare este mai importanta decat pare la prima vedere. Pentru a folosi o ilustrare a lui James Buchanan, Constitutia seamana cu contractul pentru constructia unei case. Cand facem un contract, punem raul inainte. Chiar daca azi mesterul este o persoana respectabila in comunitate, maine el sau inlocuitorul sau ar putea specula partile neclare din contract. Daca vrem sa privim in viitor, si nu doar in trecut, libertatea de exprimare trebuie sa devina o norma absoluta si sa renuntam la jumatati de masura. Putem ramane pur si simplu la alineatul 2, "Cenzura de orice fel este interzisa", fara alte adaugiri care sa permita consiliilor nationale sa decida ex ante ce putem auzi, ce putem vedea si ce cuvinte sunt corecte politic. Sau am putea imita formularea Primului Amendament al Constitutiei Statelor Unite, probata cu succes mai bine de doua secole: "Parlamentului ii este interzis sa faca legi care sa limiteze libertatea de exprimare".
Solutia este, ca de multe ori in viata, simplitatea. Exceptiile nu vor face decat sa altereze cel mai important sens pentru care libertatea de exprimare, ca norma constitutionala, a fost inventata: acela de a ne apara de autoritati. Pentru ca o Constitutie autentica este in primul rand un manual de interdictii pentru autoritati, nu pentru simplii muritori. A noastra, insa, le rezerva in continuare cetatenilor, nu puterii.
