CSM: o propunere de reforma (Tudor Glodeanu)
Constitutia Romaniei, editia revazuta si adaugita din 2003, dedica doua articole Consiliului Superior al Magistraturii. Aflam din ele nu doar ca CSM este garantul independentei justitiei, dar si cum sunt selectati membrii Consiliului, care e procedura de vot in cadrul sedintelor, care e durata mandatului unui membru CSM etc. Atentia constitutionala exagerata pentru detaliu depaseste grija normala pentru stabilitate institutionala si devine o piedica in calea reformarii profunde a CSM, care ajunge sa depinda de revizuirea Constitutiei. De aici, necesitatea de a include tema reformei Consiliului in orice dezbatere referitoare la o eventuala reforma constitutionala.
Si, s-o spunem fara ocolisuri, nu sunt multe institutii in tara asta care sa aiba o mai mare nevoie de reforma decat CSM. Un inventar al criticilor legitime la adresa institutiei se gaseste in excelentul raport al Societatii pentru Justitie intitulat Sistemul juridic din Romania si dat publicitatii in septembrie 2006. Sa precizam ca neregulile inventariate de raport sunt, in marea lor majoritate, direct imputabile meniului de stimulente perverse pus in joc de legislatia in vigoare (legea nu penalizeaza abuzuri flagrante precum: nedepunerea la timp a declaratiilor de avere, secretizarea ilegala a unor sedinte de Consiliu, presiunile facute asupra unor magistrati in cazuri in care sunt implicati membrii Consiliului etc.).
La defectele legislatiei, Constitutia adauga si un mecanism de selectie deficitar, inlesnind accesul in Consiliu al persoanelor cu autoritate ierarhica si vechime in sistemul juridic de dinainte de 89, asadar al unor potentiali adversari ai reformei. Aceasta contraselectie are loc la lumina zilei, printr-o metoda a carei legitimitate nimeni nu s-ar mai gandi azi s-o puna la indoiala, si anume prin votul liber exprimat al magistratilor. Trebuie, insa, sa ne ferim de concluzia pripita ca membrul tipic al Consiliului e imaginea in oglinda a magistratului roman. Nu, explicatia acestei contraselectii nu rezida in calitatea umana inferioara a magistratilor cu drept de vot. Rezultatul votului menit sa selecteze membrii CSM e consecinta normala a oricarei situatii in care concureaza sefii cu subalternii pentru voturile celorlalti subalterni. Cei interesati pot consulta presa vremii pentru detalii cu privire la presiunile menite sa descurajeze candidatii fara pedigree corespunzator, care au insotit alegerile pentru CSM din 2004.
Ne aflam, asadar, intr-o situatie deloc de invidiat: nu doar ca legislatia nu penalizeaza abuzurile, dar mai si permite popularea Consiliului cu persoane care au toate motivele sa le comita!
Si totusi, s-ar parea ca sperante avem, intrucat orice diagnostic care blameaza legislatia prost intocmita prefigureaza o solutie fireasca: sa se schimbe legea, daca legea e problema! Nimic mai simplu, in aparenta, numai ca experienta ne invata ca legile bune sunt greu de adoptat, iar cele perfecte, imposibil. Procesul de legiferare e lung si sinuos si niciun initiator de lege nu-si poate impune viziunea in detaliu. Toti trebuie sa faca compromisuri, menite sa aline nelinistile mai mult sau mai putin vinovate ale celor afectati de legile in cauza. Cand in discutie e insasi revizuirea Constitutiei, nevoia de compromis e si mai stringenta si impune legiuitorului stabilirea unei liste de prioritati. Care modificare a legislatiei e mai importanta? Exista vreuna care, adoptata prima, sa creasca sansele adoptarii celorlalte, de exemplu, prin slabirea opozitiei la reforma din interiorul sistemului?
Teza acestui articol e ca in capul listei de prioritati trebuie sa stea o schimbare radicala a mecanismului de selectie a membrilor CSM, care sa limiteze accesul in Consiliu al magistratilor ostili reformei. Acest deziderat nu poate fi realizat prin simple reglementari avand ca scop prevenirea intimidarii contracandidatilor de catre candidatii cu functii de conducere. Acestia au la dispozitie suficiente modalitati netransparente de a le face viata grea subordonatilor, astfel incat regulile menite sa descurajeze astfel de practici sunt condamnate din start la ineficienta. Masuri de tipul lustratiei sau echivalente vor fi neindoielnic respinse de cei vizati. Atunci, ce ne ramane de facut? Ei bine, oricat de radical ar suna, solutia e sa renuntam cu totul la mecanismul de selectie actual si sa-l inlocuim cu unul care nu recurge in niciun fel la vot. Alternativa nu e, cum s-ar crede, numirea discretionara a magistratilor in CSM, ci selectia lor aleatorie. Metoda selectiei prin tragere la sorti nu e deloc noua: se stie ca in lumea anglo-saxona e practicata cu succes pentru selectia juratilor.
Ea ar rezolva problema noastra, anuland avantajul necinstit de care se bucura persoanele cu functii de conducere (si, implicit, cu state vechi in sistemul antedecembrist) la alegerile pentru CSM. Deloc de neglijat este si faptul ca selectia prin tragere la sorti, conjugata cu cresterea numarului de membri ai Consiliului si cu scaderea drastica a duratei mandatelor acestora, ar transforma CSM intr-un microcosm al corpului de magistrati. Meritele unei astfel de transformari nu pot fi trecute cu vederea: pe de-o parte, fiecare membru CSM si-ar pierde din putere si, implicit, din ocaziile de a pune in pericol reforma sistemului juridic; pe de alta parte, corpul magistratilor, luat in intregime, ar dobandi pentru prima data un loc la masa la care se hotarasc destinele justitiei.
Nu ne mai ramane decat sa speram ca propunerea schitata aici va fi cantarita pe baza meritelor si neajunsurilor ei intrinseci, si nu pornind de la iluzia puterii pe care ne-o da votul. In cazul magistratilor pusi sa-si aleaga sefii, nu e doar o iluzie vadita, ci si una periculoasa.
