Radu Simandan - Cine decide limita sferei private? O abordare libertariana (dec. 2008)

Aparut initial in revista '22'

Pentru a fi eficienta, orice politica de securitate nationala trebuie sa controleze modul in care informatiile, inclusiv cele de interes privat, circula. Apare, insa, un dezacord: controlul informatiilor poate sa intre in conflict cu libertatea indivizilor de a decide in problemele legate de viata privata, moment in care se pune problema stabilirii limitelor pana la care statul poate interveni in distribuirea informatiilor private?

Se pune problema definirii unei sfere private a individului. Existenta si prezervarea unei sfere private inseamna controlul modului in care informatia privata circula, este stocata si poate fi accesata. Individul detine controlul asupra vietii sale private atunci cand poate controla termenii in care altii pot avea acces la informatia de natura privata. Asadar, sfera privata este starea in care individul are la indemana instrumente cu care poate controla accesul altora la informatia pe care el o considera de natura privata, in conformitate cu propriile lui valori si interese.

Primul lucru util de subliniat este natura subiectiva a elementelor care compun sfera privata a indivizilor. Numai individul poate decide daca o informatie care il priveste este de natura privata, daca si in ce conditii poate fi facuta publica. O persoana (sau un organism al statului) nu poate sti limitele sferei private ale altei persoane. O consecinta care decurge din subiectivismul sferei private este aceea ca reglementarea guvernamentala in numele protectiei vietii private se bazeaza inevitabil pe aproximari facute de politicieni si birocrati despre cum ar trebui sa arate sferele private ale indivizilor. Aceste reguli nu pot inlocui cu succes nenumaratele decizii ale indivizilor care vor sa isi protejeze viata privata.

Se pare ca sfera privata a indivizilor are nevoie sa fie protejata. Imediat ce cuvantul magic "protectie" este pronuntat, apare ca prin minune si solutia: statul. Statul ar trebui sa protejeze prin lege viata privata, se spune. La o analiza mai atenta, ne dam seama ca legile au efecte contradictorii asupra sferei private. Multe legi protejeaza sfera privata prin recunoasterea dreptului de a pastra secrete anumite informatii. Spre exemplu, cumparatorul poate face o intelegere cu vanzatorul prin care conditiile unei tranzactii sa ramana secrete, iar legea contractelor face ca aceasta intelegere sa poata fi executata legal. Cadrul legal este esential pentru protejarea sferei private, insa multe legi si reglementari au efecte nocive asupra capacitatii indivizilor de a pastra informatiile personale secrete.

Supravegherea video a locurilor publice pentru prevenirea infractiunilor este un exemplu util in acest sens. Constrangerile legale asupra firmelor private si organismelor statului care fac supraveghere video sunt esentiale pentru prevenirea abuzurilor. Comisia de la Venetia - organismul consultativ al Consiliului Europei pe probleme constitutionale - considera ca supravegherea video a locurilor publice este o amenintare a vietii private si a libertatii de miscare. In Raportul din 2007, Comisia a invitat statele membre sa indice sistematic zonele in care se filmeaza si sa creeze, la nivel national, organisme care sa vegheze la legalitatea instalatiilor de supraveghere.

Supravegherea video ia avant si in Romania: in Bucuresti se instaleaza camere video in intersectii si pe unele blocuri, in metrou, in gari, in curtile scolilor si in alte cladiri publice, in unele autobuze si troleibuze RATB etc. In unele scoli s-au instalat camere video in clase. Legalitatea supravegherii video este subiect de dezbatere, in conditiile in care autoritatea de reglementare din acest domeniu (Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal - ANSPDCP) nu a luat nicio decizie privind normele ce trebuie respectate in activitatea de supraveghere, modul in care datele stocate se pot folosi ori posibilitatea consumatorilor filmati sa isi exercite dreptul de opozitie.

O consecinta a abordarii politice, si nu economice a problemei este cat se poate de nefavorabila din perspectiva unei societati de oameni liberi: libertatea de decizie a oamenilor este inlocuita cu reguli obligatorii impuse de stat. In plus, daca statul preia sarcina de a oferi protectie sferei private, cantitatea si caracterul protectiei vor fi definite de preferintele consumatorilor. Indivizii valorizeaza diferit activitatea de protejare a vietii private si, in consecinta, ar dori sa achizitioneze cantitati diferite. Guvernul nu dispune de niciun instrument cu care sa masoare cata protectie este eficient sa ofere.

Ce concluzie se desprinde in lumina argumentelor de mai sus? Cea mai buna metoda de a proteja sfera privata este de a lasa decizia cu privire la modul de circulatie a informatiei private pe seama indivizilor implicati. Oamenii informati vor face alegeri personalizate cu privire la ce, cat si in ce conditii pot afla altii despre ei. Singura cale de urmat compatibila cu pastrarea libertatii de alegere a indivizilor este aceea de educare si informare cu privire la pericolele dezvaluirii - voluntare sau involuntare - a unor informatii, mai ales in misteriosul mediu virtual. Sarcina legitima care revine statului in orizontul imediat este una importanta: aceea de a recunoaste erodarea sferei private care decurge din aplicarea unor legi si reglementari menite a promova o iluzorie "securitate a statului".