Ioan Stanomir - O educatie in spiritul libertatii

In euforia politica generata de aderarea la Uniunea Europeana, ca si in contextul definit de luptele ce opun palate si disidente liberale, reflectia in marginea temelor de filosofie politica poate fi privita ca un lux de care dezbaterea publica se poate dispensa. In definitiv, astfel cum indica traiectoriile din sondaje ale Monei Musca sau ale lui Gigi Becali, coerenta etica sau moderatia intelectuala nu sunt necesarmente valorile conotate pozitiv la nivelul comunitatii de cetateni. Atractia populismului nu pare a fi epuizata: prin chiar natura sa, regimul constitutional romanesc privilegiaza in cursa pentru oficiul suprem un anume tip antropologic, tip capabil sa adune in jurul sau masele si sa genereze un mesaj unificator si mesianic. De la Ion Iliescu la Traian Basescu, institutia sefului de stat este inseparabila de o imagine greu reconciliabila cu prudenta, moderatia si preferinta pentru compromis. Dimpotriva, numitorul comun al conduitelor politice este dat de seductia exercitata de marile proiecte si de fascinatia relatiei directe cu natiunea, relatie cladita in afara oricarei logici a mecanismului parlamentar.
Dupa 1989: presedinti, partide si ideologii
Ruptura dintre politica de dinainte de 1938 si cea actuala este, in acest punct, extrem de pregnanta. Politicienii cu aspiratii prezidentiale de astazi au posibilitatea de a actiona in cadrul unei republici ce se intemeiaza pe personalizarea mesajului si incurajeaza reactia plebiscitara. Dezbaterea doctrinara este pusa in umbra de controversele generate de presedinte si de actiunile sale. Un exemplu contemporan poate fi semnificativ in aceasta ordine de idei: nasterea "platformei liberale Stolojan" a fost precipitata nu de o disociere intelectuala in cadrul familiei liberale, ci de optiunea radical diferita in cazul relatiei intretinute cu seful de stat. Liberalii fideli lui Theodor Stolojan nu sunt definiti de o lectura speciala a valorilor liberale, ci au ca element unificator doua umori: ostilitatea fata de actualul sef de guvern si deschiderea catre presedintele Romaniei. Mai mult sau mai putin deschis, relatiile interpersonale sunt factorul decisiv in construirea unei identitati partinice, gandite polemic.
Tribulatiile partidelor in interiorul marilor familii politice europene sunt, la randul lor, o hartie de turnesol indicand irelevanta optiunilor doctrinare in ordinea intelegerii gesturilor politice. Partidul Conservator al lui Dan Voiculescu, teoretic apropiat de grupul popular din Parlamentul European, a decis sa se indrepte catre grupul liberal, in vreme ce Partidul Democrat a experimentat schimbarea la fata ideologica pentru a-si oficializa noua identitate populara, de natura sa ii faciliteze integrarea in familia popularilor europeni. Distantele dintre "umanism" si conservatorism, pe de o parte, sau intre social-democratie si curentul popular, pe de alta parte, imposibil de parcurs in spatiul occidental, sunt anulate de partidele din Romania ca prin miracol.
Una dintre ratiunile ce explica absenta unui pol de centru-dreapta in peisajul partinic al ultimilor ani este insasi genealogia postrevolutionara a partidelor ce aspira sa ocupe/revendice acest teritoriu ideologic. Chiar si in ipoteza in care avem de-a face cu un partid "istoric" (Partidul National Liberal), identitatea acestuia este marcata de aluviunile unei biografii complicate. Profilul liberalismului autohton, atat cat este, este hibrid in cel mai inalt grad: prezenta unor foste personalitati din cadrul FSN in cele doua aripi liberale, Theodor Stolojan si Teodor Melescanu, da masura unui metisaj politic si uman ce nu poate fi ignorat. PNL a incetat sa mai fie un partid "istoric" din momentul in care a inteles sa acorde credibilitate unei iluzorii formule a "social-liberalismului". Astazi, relatia dintre actualul partid liberal de guvernamant si PNL din intervalul imediat postrevolutionar este una mai degraba deceptiva. Traditia istorica devine un factor secundar.
in fine, bilantul provizoriu al mutatiilor politice poate semnala, macar intr-o nota de subsol, decaderea si virtuala extinctie a Partidului National Taranesc. Efectul secundar al guvernarii CDR si al administratiei Constantinescu, oricat de paradoxal, a fost eliminarea din joc a singurului vehicul ce putea aspira la imaginarea unei alternative crestin-democrate. Odata cu iesirea din scena a succesorilor taranismului interbelic, ipoteza grefarii crestin-democratiei pe trunchi ortodox devenea una improbabila. in oglinda, fagocitarea PSDR de catre PDSR reflecta un proces, nu mai putin semnificativ, de contrafacere a unei identitati europene prin "cumpararea" unui brand si a unui partid fara semnificatie electorala. Toate legaturile cu Romania politica interbelica erau astfel rupte, tacit sau explicit.
O agenda a libertatii
Pe acest fundal al disparitiilor si hibridizarilor, discutiile doctrinare au o relevanta cu totul particulara, caci ele pot genera luarea in discutie a unui proiect de societate, in toate articulatiile sale. Reinventarea politicului se cere dublata de un efort de reinventare a identitatilor ideologice.
Lectia postbelica din spatiul occidental este, in aceasta ordine de idei, fecunda. Sansa nasterii unui liberalism conservator, ca directie de fuziune intre marile sensibilitati ale dreptei moderate, este dependenta de capacitatea de a imagina un discurs alternativ la cel dominant in spatiul public romanesc. Dincolo de seductia etatismului, dirijismului si demagogiei se situeaza un nivel al decentei pe care o asemenea reflectie conservator-liberala il poate exploata. Moderatia si prudenta sunt termenii-cheie care pot fi evocati in aceasta incercare etica si intelectuala. Despartirea de marile proiecte colective si redescoperirea vocatiei individului si comunitatilor organice din care acesta face parte sunt episoade din terapia ce poate preveni recaderea in populism si masificare. Oricat de eterogene in aparenta, reflectiile unor Hayek, Russell Kirk sau Edmund Burke pot fi punctul de plecare al unei tentative autohtone de edificare ideologica. Interventiile unor Alexandru Dutu, Virgil Nemoianu sau Aurelian Craiutu probeaza vitalitatea unui curent dedicat cultivarii valorilor gemelare ale libertatii si moderatiei.
Trecerea din teritoriul ideilor catre cel al practicii politice ramane suprema provocare: asumarea duratei lungi pare sa fie unica alternativa la un pesimism dizolvant. Pledoaria in favoarea libertatii, autonomiei individuale si responsabilitatii comunitare poate fi intampinata ca o aventura donchisotesca. Trecerea in derizoriu poate condamna la esec in mai mare masura decat ostilitatea implacabila. in confruntarea cu vulgaritatea proteica din spatiul mediatic, apelul la decenta si prudenta poate fi privit cu un aer de condescendenta. Articularea unei agende de reflectie trece inaintea oricarui considerent de imagine. Iar obstinatia este o forma exemplara a sensibilitatii conservatoare.
Aventura individului devine esentiala in contextul efortului social de remodelare. Educatia in spiritul libertatii este o sfidare la adresa spiritului comun fasonat de comunism. Asumarea identitatii autonome, dincolo de dogme mediatice sau de pasiuni ale masei, este conditia fara de care articularea unei comunitati autentice nu poate fi imaginata. Moderatia si prudenta nu exclud o intransigenta cotidiana situata sub semnul refuzului de a accepta inacceptabilul. Cuvintele mari pot lasa locul faptelor simple: lucrul bine facut si decenta comportamentala aduc in colectivitate spiritul libertatii, fara ca recursul la patetism sa mai fie necesar. Fiecare pas in directia normalitatii etice submineaza suplimentar edificiul ipocriziei si al complicitatii. Omnipotenta statului, ca si suveranitatea mediatica sunt reflexele unei incomplete definiri a spatiului individual, rezervat cetateanului. Delegarea deciziei in beneficiul comentatorilor de televiziune este ultimul stadiu in acest parcurs al vidarii de substanta al civismului insusi.
Previzibil, conduita astfel definita va imbratisa un intreg cotidian, cu toate articulatiile sale. De la cultivarea traditiei, trecand dincolo de festivismul folcloric si derapajul nationalist, pana la asumarea credintei ca fapt lipsit de emfaza, parcursul este unul cat se poate de nespectaculos. Elementele unei educatii in spiritul libertatii se vor fi regasit, in cele din urma.