Dragos Bigu si Raluca Ana Alecu, Constitutia Romaniei, bastion al centralizarii administratiei

Sectiunea constitutionala dedicata autoritatilor publice locale se distinge prin caracterul sau vag si lapidar. O comparatie cu sectiunile omoloage ale constitutiilor tarilor foste comuniste din Europa Centrala si de Est ne arata ca actuala Constitutie romaneasca sta inca prost la identificarea resurselor financiare ale comunitatilor locale, la specificarea drepturilor acestora si la indeplinirea scopului mai general de a elibera administratia de structura centralizata traditionala.
Ca lucrurile stau asa o dovedesc inca de la inceput doua aspecte izbitoare. Primul priveste plasarea in structura Constitutiei a articolelor privitoare la autoritatile locale. Majoritatea constitutiilor analizate trateaza acest subiect intr-un capitol separat, la fel de important ca partea dedicata drepturilor sau organizarii statului. Legiuitorul roman a fost insa de o alta parere. Pentru acesta, autoritatile locale sunt, in continuare, o prelungire a autoritatilor centrale, dupa cum o indica plasarea articolelor relevante la titlul III, capitolul V, sectiunea a 2-a din legea fundamentala.
Un alt aspect deconcertant priveste titlul sectiunii dedicate autoritatilor locale. in timp ce in constitutiile Cehiei, Sloveniei si Slovaciei, titlul ales reflecta un drept al comunitatii (auto-guvernare, auto-administrare, autonomie), in Romania, titlul „Autoritati publice locale” nu pune acelasi accent pe autonomie. Mai mult, in Slovenia si Cehia autonomia este consfintita ca drept, in mod separat, printr-un articol in primul capitol al Constitutiei.
Progresele fata de Constitutia din 1991 sunt, totusi, neindoielnice. Din Constitutia din 1991 lipseste distinctia dintre descentralizare si deconcentrare, fiind folosit doar termenul de descentralizare, desi deconcentrarea era solutia cel mai adesea aleasa de administratia romaneasca. Distinctia este importanta si incetatenita in stiinta adminstratiei. Daca descentralizarea reprezinta plasarea unor competente si responsabilitati la nivel local, deconcentrarea presupune constituirea unor institutii care continua sa depinda direct de nivelul central din punct de vedere financiar si decizional. O a doua lipsa a Constitutiei din 1991, corectata prin actuala Constitutie, priveste specificarea lipsei raporturilor de subordonare intre prefecti, ca reprezentanti ai executivului pe plan local, si organele autoritatilor locale. in lipsa acesteia, simpla mentionare a autonomiei locale era total insuficienta pentru intelegerea felului in care functioneaza aceasta. 
Pe de alta partea, aceste progrese, desi necesare, sunt departe de a fi suficiente. in majoritatea constitutiilor luate in considerare, sectiunea privind comunitatile locale se concentreaza preponderent pe drepturile acestora. Nu acelasi lucru se intampla si in actuala Constitutie romaneasca, unde aceste drepturi nu apar decat cel mult implicit.
Doua dintre aceste drepturi, cel de a avea un buget propriu si cel de a impune taxe si impozite, sunt stipulate in articolele 137 si 138, fara a fi identificate ca drepturi ale comunitatilor locale, pe care puterea centrala trebuie sa le respecte. Un alt drept important din punct de vedere financiar, cel de a primi subventii, in masura necesara indeplinirii responsabilitatilor atribuite prin legi, nu este stipulat in Constitutie, ci doar in legea 215/2001. Pentru o adevarata descentralizare, resursele financiare trebuie sa provina in principal din surse proprii, nu din transferuri de la centru. in Slovacia, comunitatea se finanteaza, „in primul rand si in principal” din surse proprii si doar in mod secundar din subventiile provenite de la centru (art. 65, Constitutia Slovaciei). Ideea apare si in Constitutia Sloveniei la articolul 142.
Aceeasi lege 215/2001 prevede si alte drepturi, recunoscute in alte state la nivel constitutional, cum ar fi dreptul de proprietate, dreptul la asociere, dreptul de a organiza referendumuri pe teme de interes local si de a hotarI asupra oricarei schimbari a limitelor teritoriale. Fiind vorba de drepturi esentiale ale unei comunitati locale, acestea ar trebui recunoscute prin Constitutie, asa cum se intampla, macar pentru unele din aceste drepturi, in Cehia (art. 101), Slovacia (art. 165), Bulgaria (art. 136, 137, 141), Ungaria (art. 44/A) si Polonia (art. 167-172). In actuala Constitutie romaneasca, cel mai cuprinzator articol despre administratia locala, articolul 123, priveste functia prefectului, in calitate de reprezentant al Guvernului la nivel judetean. Prin conducerea serviciilor publice deconcentrate pe plan judetean si prin exercitarea controlului de legalitate asupra actelor emise de autoritatile locale, prefectul reprezinta principalul instrument al exercitarii controlului administratiei centrale asupra celei locale. Cat timp joaca un rol foarte important in activitatile de la nivel local, institutia reprezentata de prefect poate ingreuna procesul de descentralizare. De altfel, in prezent, putine state europene, printre care Franta, Italia si Polonia (sub titulatura de “wojewoda”), recurg la functia prefectului. Reducerea atributiilor prefectilor, spre exemplu prin recursul la solutia descentralizarii in defavoarea deconcentrarii, se impune ca pas necesar spre o autonomie mai accentuata.    
Constitutia Romaniei prevede ca rol principal al prefectului asigurarea respectarii legii de catre autoritatile locale, prin atacarea actelor considerate ilegale. Doua lucruri sunt de remarcat aici. in primul rand, stipularea din paragraful 5, potrivit careia actul atacat este suspendat pana la solutionarea cauzei, este o masura excesiva de protectie Impotriva abuzurilor autoritatilor locale. in al doilea rand, Constitutia se concentreaza asupra modului in care actele autoritatilor locale pot fi atacate, fara a mentiona cum pot fi atacate reglementarile autoritatilor centrale care afecteaza autonomia locala. Articolul 146 privind atributiile Curtii Constitutionale nu stipuleaza posibilitatea ca reprezentantii autoritatilor locale sa sesizeze Curtea in privinta unor astfel de abuzuri. Reprezentantii autoritatilor publice locale ar trebui sa aiba drept de sesizare (Ungaria, art. 43, Cehia, art. 87), pentru a impiedica abuzurile autoritatilor centrale. Printr-o astfel de abordare, care se incadreaza perfect in spiritul intregii sectiuni dedicate autoritatilor locale, actuala Constitutie tine partea centrului in competitia cu autoritatile locale, mentinand reflexele centralizate ale traditiei administrative romanesti.