Sorin Cucerai, Prizonierii statului

Cu o suta de ani in urma, un adult ar fi considerat inadmisibila ideea de a cere statului ajutor in probleme ce tineau de destinul sau personal. Ideea ca statul s-ar fi putut implica in crearea de locuri de munca, in subventionarea salariilor, in plata pensiilor si asa mai departe i s-ar fi parut incompatibila cu ideea demnitatii ce deriva natural din insasi calitatea sa de om.
Astazi, lucrurile stau cu totul altfel. Astazi, indivizii se simt moralmente obligati sa ceara statului sa intervina in aproape orice domeniu al vietii lor. Ceea ce acum o suta de ani ar fi fost perceput ca o injosire, ca o diminuare a umanitatii fiecaruia dintre noi, a devenit intre timp o practica obisnuita si onorabila. Cum s-a petrecut acest lucru? Cum au devenit oamenii prizonieri ai statului? Si cum a modificat acest prizonierat relatiile dintre indivizi si stat?
in privinta schimbarii de atitudine, probabil ca scenariul cel mai plauzibil este cel al evolutiei treptate. E, cred, rezonabil sa presupunem ca, daca unui om i s-ar cere sa aleaga intre libertate si sclavie, el va prefera libertatea. Acest punct merita subliniat, pentru ca, daca lucrurile stau intr-adevar asa, atunci transformarea individului intr-un prizonier al statului este o consecinta indirecta si neprevazuta a reevaluarii rolului statului in raport cu cetatenii sai.
Pentru a fi mai clar, voi lua in discutie un exemplu aparent neproblematic: cel al prostitutiei. Cei mai multi dintre noi considera ca prostitutia este un viciu moral, un tip de actiune respins de normele noastre morale. in consecinta, cei mai multi dintre noi se vor considera moralmente obligati sa actioneze in sensul limitarii acestui viciu, sau cel putin sa sprijine actiunile altora in aceasta privinta.
Daca aceste actiuni raman practic fara nici un rezultat, ne vom gasi intr-un impas. O posibila cale de iesire din impas consta in a cere statului sa rezolve aceasta problema. Cu alte cuvinte, vom proceda la un transfer al responsabilitatii morale dinspre indivizi catre institutiile statului.
Acest transfer are un scop precis: rezolvarea unei probleme morale. Nici un om care accepta transferul nu va considera ca, procedand astfel, renunta la calitatea sa de om liber. Daca ar crede altfel, nu ar mai consimti. Dar, din moment ce consimte, rezulta ca, din punctul sau de vedere, libertatea sa nu va fi diminuata. Nici unul dintre cei care consimt la transfer nu o face pentru a deveni prizonier al statului. Dimpotriva, credinta sa este ca transferul responsabilitatii (nu in general, ci exclusiv in aceasta chestiune) nu ii pune in primejdie calitatea sa de om liber.
Ce efect are insa acest transfer de responsabilitate? Renuntand sa se mai preocupe ei insisi de o problema morala, indivizii isi declara practic incapacitatea de a rezolva acea problema. Mai mult, ei accepta ca statul este, in aceasta privinta, singura autoritate competenta. in consecinta, ei isi declina capacitatea de a controla statul, supunandu-se neconditionat acestuia. Cu alte cuvinte, sub acest aspect, indivizii isi asuma practic minoratul politic. Statul capata dreptul de a-i tutela, de a rezolva aceasta problema morala cum crede de cuviinta, fara a mai putea fi controlat de cetatenii sai.
Repet: indivizii consimt la acest transfer de responsabilitate in scopul exclusiv si explicit de a rezolva o problema morala. Rezultatul implicit si nedorit este insa acela ca, procedand astfel, ei devin practic minori din punct de vedere politic.
Acelasi scenariu ramane valabil pentru orice situatie in care indivizii cer statului sa actioneze in locul lor. De fiecare data, indivizii vor defini explicit limitele si scopul actiunii statului. si, de fiecare data, impotriva intentiilor lor, ei vor descoperi ca practic si-au pierdut libertatea. Iar reprezentantii statului, in calitate de beneficiari ai intregului proces, se vor grabi sa afirme ca a actiona "in locul cetatenilor" e totuna cu a actiona "in numele cetatenilor".
Din acest moment, comportamentul oamenilor va fi unul schizoid. Pe de o parte, ei vor intelege destul de repede beneficiile minoratului politic. De fapt, beneficiile rezulta din statutul lor contradictoriu, de minori cu drept de vot. in aceste conditii, ei isi vor folosi votul pentru a accentua rolul statului, de care depind intr-o masura din ce in ce mai mare. Oamenii vor tinde astfel sa ii voteze pe acei candidati care propun proiecte guvernamentale din ce in ce mai ample. Din indivizi liberi, ei se vor transforma in adoratori ai statului.
Pe de alta parte insa, nu trebuie sa uitam ca prizonieratul este o consecinta neprevazuta si nedorita a transferului de responsabilitate. De regula, indivizii cer interventia statului fara sa considere ca acest lucru le va limita in vreun fel semnificativ libertatea. Faptul ca dreptul de vot nu le este retras ii ajuta sa isi pastreze mult timp aceasta iluzie.
Totusi, oamenii ajung sa constate ca institutiile statului devin tot mai autonome, capatand un caracter aproape divin. Functionarii statului nu mai pot fi controlati; dimpotriva, ei sunt cei care controleaza vietile celorlalti. Statul este astfel perceput ca o entitate straina si ostila, care ne tine captivi aparent fara voia noastra.
Oamenii devin astfel supusi si totodata rebeli. Pensionarul care detesta sistemul pensiilor de stat va cere tot statului o pensie mai mare. intreprinzatorul revoltat de absenta libertatii economice va pretinde subventii. Somerul disperat de conditia sa va cere statului asistenta sporita (sau, eventual, un loc de munca). Exemplele pot continua la nesfarsit. Ele nu fac altceva decat sa nuanteze straniul portret al noului tip de credincios, obligat sa lupte zilnic impotriva zeului pe care singur l-a creat si pe care il adora.