Emanuel Socaciu, Euro-refuz sau euro-constienta?

Atitudinile critice fata de UE au la baza o gama extrem de larga de angajamente teoretice diferite. Astfel, Uniunii Europene i se reproseaza adesea artificialitatea culturala (faptul ca incearca sa substituie unei multitudini de traditii concurente o abstractie nesustinuta de nici o traditie), faptul ca anuleaza forma paradigmatica a politicii europene moderne (statul-natiune) sau ca incearca sa introduca un grad excesiv de liberalizare, care ar dinamita securitatea sociala calduta pe care Occidentul a "castigat-o" in anii postbelici. Fundalul criticii libertariene este insa unul de natura diferita: spre deosebire de atitudinea conservatorismului cultural, a nationalismului sau a stangii socialiste, ceea ce ii ingrijoreaza pe libertarieni este pierderea de libertate pe care o produce constructia europeana (fie in comparatie cu alternativa status-quo-ului, fie din perspectiva riscurilor pe termen lung).
Pe de-o parte, super-statul european cristalizeaza o acumulare uriasa de putere politica. Daca, in mod traditional, guvernamintele nationale reprezentau principala sursa de amenintari arbitrare la adresa indivizilor si a drepturilor acestora, ele au fost dublate de o alta, chiar mai periculoasa in masura in care este depersonalizata si abstracta (un "Bruxelles" generic, entitate a carei functionare ramane, pentru europeanul obisnuit, misterioasa).
Logica subiacenta exercitarii acestei puteri este una constructionista. Europa unita trebuie "edificata", iar depozitarii privilegiati ai cunoasterii arhitecturale nu pot fi decat organizatiile birocratice europene. Avalansa de reglementari, argumenteaza libertarienii, produce uniformizare, reduce marja in care indivizii isi pot forma si urmari propriile planuri de viata si, mai ales, genereaza o birocratie aroganta, al carei apetit auto-reproductiv (motivat prin dorinta productiei de reglementari si a aplicarii lor ulterioare) risca sa devina incontrolabil.
Un element care a pus in dificultate multi critici ai UE este natura ei duala si adesea fluida. Ca Doctor Jekyll, Europa unita a adus, cu siguranta, un oarecare plus de libertate economica: de exemplu, prin inlaturarea unor bariere administrative in calea circulatiei libere a capitalului si a fortei de munca. Fara a nega aceste merite diurne, critica libertariana accentueaza cealalta fata a Uniunii, cea intunecata si nocturna. Ca analog ad-hoc al lui Mr. Hyde, UE se prezinta ca o entitate resursofaga (recentele evenimente din Ungaria ar trebui sa functioneze ca un reality-check pentru multi dintre cei care credeau in justetea si rigoarea cheltuielilor europene, iar fondurile uriase cheltuite pentru subventii agricole sunt deja o tara clasicizata a sistemului), generatoare de ineficienta si de oprelisti in calea liberei functionari a pietelor (semnificativ, spre exemplu, este faptul ca statele dominante nu par deloc dispuse sa renunte la politicile protectioniste cu privire la anumite domenii economice si reusesc sa impuna aceste politici, ca nesfarsita lista de exceptii de la liberalizare, sau ca legile concurentei au adesea ca efect pedepsirea performantei). Pana la urma, istoria UE este, din perspectiva libertariana, cea a unui destin trist: o entitate pornita ca piata comuna a ajuns sa se ocupe, plina de entuziasm, cu sugrumarea comuna a pietei.
Care ar putea fi insa pozitia unui libertarian autohton cu privire la aderarea Romaniei? Exista o doza de imprecizie fatala in aceasta intrebare, astfel formulata. Calificarea de "libertariene" se aplica unei multimi de perspective teoretice intre care exista mai curand asemanari de familie, ceea ce face imposibil un raspuns ferm si univoc (observatie valabila si pentru discutia de pana acum, care contureaza, intr-o forma extrem de schematica, o serie de recurente ale discursului libertarian, fara pretentia de a reda "Critica Libertariana" intr-o forma esentializata). in masura in care aderarea va aduce un plus de libertate si de respect pentru sfera individuala (chestiune care, totusi, urmeaza a fi determinata empiric), ea poate fi o optiune dezirabila, cel putin pe termen scurt si mediu. Chiar daca UE nu este nici pe departe cea mai buna lume posibila, ea ar putea fi, din perspectiva libertariana, o lume preferabila celei autohtone in care inca traim. Pozitia libertarienilor romani nu echivaleaza azi, in mod necesar, cu o pledoarie pentru euro-refuz dar, cel putin asa cum o inteleg eu, este cu siguranta o invitatie la euro-constienta.