Daca problema e a cheltuielilor per parlamentar uite o alta idee: de ce nu renuntam mai bine la presedinte ca institutia presedentiei ne costa cat o camera intreaga si oricum e inutil (ce face presedintele ar putea foarte bine sa faca ministrul de externe).

E evident ca nu asta-i problema. Ce sa zic intr-o tara cu peste un milion de angajati la stat cheltuielile pe parlamentari sunt problema! Asta-i pura demagogie. Motivul pentru care se doreste parlament unicameral si scaderea numarului de parlamentari e pentru ca puterea sa fie concentrata in cat mai putine maini si sa treaca cat mai usor legile (i.e. sa poata fi cat mai usor sa schimbe regulile jocului ca sa serveasca interesele de moment ale celor la putere). Asculta din nou prelegerea lui Cristian Preda despre parlamentul bicameral si datele pe care le da acolo si o sa vezi ca de la schimbarea constitutiei in 2003 camerele chiar s-au contrat una pe alta, i.e. de bine de rau in momentul de fata sistemul bicameral chiar functioneaza (poate nu suficient de bine – adica nu se contreaza suficient de des).

inca ceva: Cand in istoria Romaniei am avut parlament unicameral? In timpul dictaturii lui Carol II si in timpul comunismului. De ce atata graba sa revenim la asta?

mi se pare buna argumentati de aici: http://www.andreeavass.ro/blog/2009/10/de-ce-sustin-propunerea-unui-parlament-unicameral/

Nu-l mai baga si pe Hayek si federalismul in porcaria asta; pentru informarea ta (si a Andreei Vass) afla ca Hayek dorea parlament tricameral si ca bicameralismul nu este oblicatoriu legat de federalismul constitutional. Asa ca chestie.

Având un sistem bicameral de legiferare şi reprezentare România ar trebui să fie din punct de vedere administrativ un stat descentralizat la modul propriu, adică organizat pe regiuni cu vocaţie federală care să justifice existenţa camerei superioare prin reprezentarea intereselor normative ale administrţiei locale autonome. Conform comentariilor lui Arend Lijphart, dacă caracteristicile fundamentale ale federalismului sunt divizarea puterii centrale şi definirea geografică a unităţilor componente, caracteristicile secundare ale federalismului ar fi : ‚ un legislativ bicameral, cu o cameră federală puternică reprezentând regiunile constitutive, o constituţie scrisă dificil de amendat, şi o curte supremă sau o curte constituţională specială care să poată proteja constituţia prin intermediul puterii sale de control constituţional.„1
Un sistem bicameral nu se justifică decât în măsura în care una ditre camere, de regulă cea superioară, contracarează sistemul de reprezentare exclusiv politic instituit de partide şi care trebuie să aibă prerogative largi, putând fi ales prin metoda reprezentării proporţionale, cu un sistem ce va deţine obligatoriu o componentă civică şi de administraţie locală.
O putere centralizată impune norme şi instituie politici care devin obligatorii uneori fără să ţină seama de specificul unui anumit teritoriu sau grup, de tradiţii şi de nevoile reale ale unei comunităţi pe care numai aceasta, prin autonomie şi guvernare proprie le poate impune. În sensul argumentelor aduse de A. Lijphart aş mai adăuga unul care demonstrează de asemenea legătura ideală dintre limitarea puterii prin divizarea ei şi care aparţine lui Fr. Hayek:„ Sistemul federal limitează şi restrânge puterea suverană divizând-o şi atribuind guvernului anumite drepturi definite ; este unica metodă de a ţine sub control nu doar majoritatea ci puterea întregului popor şi oferă baza cea mai solidă pentru cea dea doua Cameră, considerată o garanţie esenţială a libertăţii în orice democraţie autentică.” 2
Modalitatea identică de alegere a camerelor nu este singura asemănare dintre cele două, aceste având, aşa cum reiese din actul fundamental (art. 75.alin. 1) şi o identitate de competenţe deoarece au atribuţii asemănătoare, respectiv ambele camere reţin spre dezbatere şi adoptare proiecte de legi ca prime camere sesizate.
Această soluţie de alegere a camerelor precum şi competenţele acestora au fost stabilite prin Constituţia României din 1991 şi menţinută la revizuirea actului fundamental din 2003 în ciuda criticilor aduse sistemului de către mulţi specialişti în drept şi ştiinţe politice.
Dacă cei care au gândit proiectul constituţional în acest fel au respectat sau nu un anumit model este irelevant. O construcţie juridică de anvergura unei constituţii ţine seama în primul de momentul istoric la care intervine şi de caracteristicile poporului căruia îi este adaptată. În plus consider că o constituţie modelată într-o perioadă de tranziţie trebuie să nu blocheze căile spre posibilele reforme administrative, politice şi sociale şi care vor fi evidente abia în timp şi vor putea fi relevate doar de experienţă.
În acest moment se pune tot mai mult în discuţie schimbarea constituţiei iar problema componenţei unei adunări reprezentative stabilită pe alte coordonate se va relua în dezbaterea publică. Într-un articol publicat în Revista de Drept Public , prof. Univ. Dr. Tudor Drăganu dovedeşte cu argumente precise faptul că actuala soluţie de concepere a adunărilor reprezentative de la modalitatea de alegere a membrilor ei până la atribuţii este de-a dreptul păguboasă, costisitoare şi neîntemeiată iar autorul se plînge de faptul că numai interesele aflate în joc justifică rezistenţa în faţa evidenţelor a comisiei parlamentare care a analizat şi s-a pronunţat asupra proiectului de lege. Concluzia domniei sale este : „ Constituţia revizuită instaurează un sistem care se pretinde bicameral dar funcţionează în mod curent ca un sistem unicameral condamnat să încalce, prin anumite aspecte ale lui, cele mai elementare principii ale regimului parlamentar şi care cuprinde în sine pericolul producerii în viitor a unor grave disfuncţionalităţi în înfăptuirea activităţii legislative.” 3
1. Lijphart Arendt – Modele ale democraţiei, editura Polirom, 2006, pag. 177, 178
2. Friedich Hayek – Constituţia Libertăţii, editura Institutul European, 1998, pag. 203
3. Tudor Draganu – articolul „ câteva consideraţii critice asupra sistemului bicameral instituit de legea de revizuire a Constituţiei adoptată de Camera Deputaţilor şi Senat” , Revista de drept public, nr. 4/2003, pag. 66

IDEEA ESTE FOARTE BUNA,INTREBAREA ESTE CUM SE VA NUMII NOUA CAMERA :CAMERA DEPUTATILOR,SENAT SAU DEPSEN,:))

Cand in istoria Romaniei am avut parlament unicameral, sau contabilitatea a unde in lume mai sunt la ora asta bicamerale sau unicamerale este, cred eu, ceva de o relevanta cu totul marginala pentru dezbaterea romaneasca. Burebista nu avea un parlament in sensul propriu al cuvantului. Mi-e greu sa trag din aceasta observatie de natura istorica vreo concluzie privind ticalosia lui Basescu sau maretia PNL (sau a vechiului nostru prieten, nea Puiu Hasoti, principalul ganditor penelist al momentului) si de aici, prin implicatie, o concluzie privind optimalitatea in reforma parlamentara.

Serios vorbind: Imi pare interesanta nota din Tudor Draganu citata mai sus de Gabi. Are dreptate? Pana acum, nou descoperitii adepti ai bicameralismului nu pareau preocupati de aceasta problema, in masura in care exista una. Sau de orice alta disfunctionalitate a bicameralului. O sugestie constructiva ar fi ca daca tot am descoperit acum ca ne preocupa problema, sa vedem intai care e problema.

Dragos,

Cred ca gresesti interpretand ca toti cei care sunt sustinatori ai unei forme bicamerale de parlament in momentul de fata sunt si PNListi sau o fac din prisma pozitiei PNL.

Articolul lui Tudor Dragan primeste raspuns de la Cristian Preda, de pilda, dupa cum arata comentariul lui Vlad mai sus.

Gabi Dumitrescu, pe de alta parte, da un citat selectiv din Arendt si unul din Hayek. Arendt este mai degraba in favoarea bicameralismului ca parte a modelului consensual/consociational de democratie, si inca a unui bicameralism perfect simetric, in ideea ca astfel se vor decide lucrurile mai degraba prin consens si vor fi depasite clivaje segmentale sau vor fi reprezentate in procesul legislativ si opinii minoritare. Deci, dupa cum se vede la o privire fie ea si superficiala structura parlamentului depinde de multe alte variabile cat si de unghiul din care vezi lucrurile.

Eu sunt in favoarea bicameralismului deoarece sunt in favoarea federalizarii Romaniei, constitutional sau de facto, dupa model spaniol – si asta nu de azi. Asta nu inseamna ca sunt impotriva reducerii numarul de parlamentari sau ca consider parlamentul actual un monument de competenta, inteligenta sau de ce vrei tu.

In sfarsit, eu nu am vazut nicio aparare inteligenta a unicameralismului pana in momentul de fata, cu toate ca un referendum pe tema asta ar fi cerut formularea unor argumente serioase inainte. De-acord, acest lucru e valabil si pentru sustinatorii bicameralismului cu mare vizibilitate in piata publica. Dar noi discutam aici de o problema de fond mult mai importanta : “reforma parlamentului” nu se poate face fara o rescriere a a intregii constitutiei, caci toate lucrurile astea se leaga intre ele.

Tema: “un referendum pe tema asta ar fi cerut formularea unor argumente serioase inainte”.

Inca in 2003 (cred) si (sigur) din 2004 cercurile asociate CADI au sustinut public reforma constitutionala. Mai mult au fost prezentata si o varianta de constitutie ca model de lucru ce continea ca varianta optima sugestia unicamerala. Documentele scrise de Valeriu Stoica trimise partidelor si formatorilor de opinie exista in arhiva CADI si in desigur in arhivele mass media (Imi aduc aminte cum CADI a cumparat spatiu de reclama ca sa prezinte public principiile reformei constitutionale si a organizat -cred- in fiecare an o conferinta majora). Timp de 5 ani era timp sa se dezbata. Daca nu s-a dezbatut, nu e vina CADI.

Cu ceva timp in urma a existat o comisie prezidentiala pe tema schimbarii consitutionale. Era timp suficient sa se dezbata din momentul in care Comisia si-a prezentat concluziile. Daca suntem nemultumiti ca nu s-a dezbatut poate ca asta se datoreaza faptului ca preocuparea a fost sa fie injurata comisia si Basescu nu sa se discute solutii si idei. Nu cred ca e vina lui Basescu pentru asta dar poate ma insel.

Pe scurt: Eu as zice sa mai formuleze argumente serioase si cei ce fac opozitia la referendum, la unicameral, la reforma sau la ce mai sunt ei opusi…

Reformistii pacatuiesc prin faptul ca au formulat prea multe argumente si prea putina actiune politica pana acum. Daca actiunea trebuie sa preceada argumentarea ca nesimtirea majoritara sa tresara, asta e… Asa sa fie! Trebuia fortat un referendum ca lumea sa inceapa sa se intrebe daca trebuie sa aiba loc o dezbaterere? Se pare ca da. Dar acum nu cereti ca aceeasi parte in disputa sa dea si argumentle pro si cele contra, ca e absurd.

Si eu sunt de acord cu comentariul lui Bogdan despre federalizare/descentralizare, insa exista mai multe variante de descentralizare, iar pe mine ma ingrijoreaza faptul ca in Romania descentralizarea nu se face in cadrul unui stat de drept solid, ci se face pentru a facilita coruptia. Parlamentul unicameral mi se pare un element al acestui fenomen, este un mijloc prin care sa poata fi trecute mai repede legile, i.e. cadrul legislativ sa fie mai flexibil pentru a putea fi adaptat in timp real la interesele speciale ale celor la putere. Stat de drept inseamna stabilitate legislativa. La noi e un stat de drept doar pe hartie, in care de fapt avem o autoritate a persoanlelor nu a legilor, datorita usurintei cu care legislatia poate fi facuta sa serveasca interesele lui X sau Y. Parlamentul unicameral, scaderea numarului de parlamentari, votul uninominal si republica prezidentiala nu ar face decat sa dea o importanta si mai mare autoritatii persoanelor si sa ne indeparteze si mai tare de idealul unui stat de drept.

Ce scriam intr-o postare anterioara:

“Parlamentul cu doua camere are (in principiu) o logica foarte buna: senatul reprezinta curentele politice (si deci senatorii ar trebui alesi printr-un sistem electoral proportional), in timp ce deputatii sunt reprezentanti ai diferitelor regiuni geografice (si ar trebui deci alesi printr-un sistem uninominal majoritar). Senatul are deci (in principiu) un rol foarte important si anume de a impiedica parlamentul sa degenereze intr-o lupta a diferitelor regiuni pentru a inhata cat mai mult din placinta bugetara si are rolul de a pastra pe agenda parlamentului si problemele de interes general (national).

In cazul Romaniei, problema de pana acum a fost insuficienta descentralizare a puterii si faptul ca cele doua camere sunt practic identice (deputatii au fost si ei un fel de senatori). Insa asta se schimba incet incet, si tindem treptat spre un sistem guvernat de “baronii locali”. Descentralizarea care are loc nu e o descentralizare de tip liberal avand ca premiza statul de drept, ci mai degraba un fel de refanariotizare sau refeudalizare in care legile sunt facute sa serveasca tot felul de interese speciale locale. Deja se vede in PSD cat de importante au devenit aceste personaje. In consecinta cred ca ceea ce ar trebui nu e sa eliminam Senatul, ceea ce ar accelera procesul de refanariotizare a Romaniei, ci sa separam in mod clar felul in care sunt alesi senatorii fata de deputati, unii prin sistem proportional, ceilalti uninominal (sa fie clar ca unii sunt in primul rand reprezentati ai unor curente politice, in timp ce ceilalti sunt in primul rand reprezentati ai diferitelor judete).”

Alegerea celor doua camere prin metode diferite poate duce la majoritati diferite in cele doua camere si implicit la blocaj politic, deci sistemele electorale diferite sunt o potentiala sursa de crize politice.

Parlamentul face legi valabile pentru toata tara nu face legi cu aplicabilitate pe regiuni, si atunci nu-i normal ca in Parlament sa fie reprezentarea teritoriala. Reprezentarea trebuia sa fie politica, pentru asustine masuri omogene. Nu se fac coduri fiscale pentru Moldiova sau pentru Banat. Politicile investitionale nu ar mai trebui sa fie importante, Parlamentul ar trebui sa prevada criterile de repartizare a bugetului si executivul sa le aplice.
Lipsa criterilor alimenteaza coruptia, arbitrariu, clientelismul politc.

Descentralizarea ar trebui sa se reflecte intr-o mai mare competenta a consililor locale, si nu la nivel central.
Reprezentare teritoriala se preteaza la tarti cu structura federala cum este SUA, Elvetia etc..
In acest caz reglemetarile centrale formeaza cadru pentru parlamentele locale.