O intamplare mi-a trezit interesul pentru o fotocopie de moda veche a lui Max Weber, General Economic History.  Dragos Aligica a sustinut ca ar fi singurul exemplar din Romania, adus din State acum multa vreme si plimbat prin diferite case si sertare (Weber, Max. 1966. General Economic History. trans. Frank Knight. New York, London, Toronto: Collier-Macmillan). Am scuturat-o de praf si am citit capitolul 30, ultimul capitol al ultimei carti a lui Max Weber, deci ultima formulare weberiana a teoriei aparitiei capitalismului, cu mari sanse sa fie “adevarata” lui teorie.

Teoria formala a aparitiei capitalismului

Weber sustine ca

“in ultima instanta, factorii care au produs capitalismul sunt intreprinderea rationala permanenta, contabilitatea rationala, tehnologia rationala, legea rationala […] spiritul rational, rationalizarea modului de viata in general, precum si o etica economica de tip rational (p.260)”,

unde “rational” trimite la calculul economic, adica la alocarea resurselor conform cererii exprimate monetar.

Tipuri de obstacole cultural-religioase in calea capitalismului

Pe fiecare dintre palierele corespunzatoare acestor factori, obstacolul pe care trebuie sa il infrunte o reforma in directia capitalista este incapacitatea generala de a sparge tiparele relatiilor economice traditionale. (p.261)

Aceasta incapacitate / indispozitie este intarita de
a)   interese materiale legate de mentinerea traditiei,

b)  de temeiuri magice pentru mentinerea acelor stereotipuri economice,

c)  de mentalitatea traditionalist-tribalista care aplica standarde etice diferite membrilor comunitatii si respectiv strainilor. Aceasta pe de o parte manifesta o atitudine pietista fata de membrii comunitatii, o atitudine care nu numai ca nu ingaduie furtul si frauda, dar nu permite cu usurinta nici schimbarea raporturilor economice fata de membrii grupului si nici imbogatirea prin schimbarea liniei traditionale de lucru, iar pe de alta ingaduie toate aceste lucruri fata de straini.

Etica de tip capitalist (“rationala”) este prin contrast universalista (criteriul este calculul economic indiferent daca agentul participant la schimb apartine grupului) si permite schimbarea raporturilor economice atata vreme cat nu este realizata prin furt sau frauda.

Religia capabila sa elibereze si sustina capitalismul va fi aceea care va inlatura aceste obstacole la nivelul fiecarui factor mentionat.

Exemple de culturi religioase care au franat capitalismul

Substanta teoriei sta in interpretarea culturala a unor comunitati definite religios care esueaza la cate unul dintre aceste capitole.

De exemplu faptul ca in India religia nu permite unui membru al unei caste sa isi schimbe linia de lucru / profesia (il arunca pe o treapta inferioara pe scara reincarnarilor) functioneaza ca o piedica in calea capitalismului.

Sau, faptul ca un egiptean are deschisa optiunea de a-si aseza un scarabeu pe piept in dreptul inimii, dupa moarte, pentru a-si ascunde pacatele de zeul judecator, reduce drastic eficacitatea legii religioase oficiale care, altfel, interzice furtul si frauda.

Alt exemplu: geomantii chinezi s-au opus retelelor de cai ferate de teama ca ar fi tulburate spiritele.

Si catolicismul are unele trasaturi care franeaza capitalismul:

Atitudinea catolica a fost ca “negutatorul poate sa-si conduca viata fara pacat dar tot nu va fi placut lui Dumnezeu.” De ce? Din cauza caracterului prea impersonal al modului dupa care isi ghideaza actiunile cu ceilalti. In schimbul de piata interactiunile sunt dictate doar de calculul economic. Rezultatul acestei atitudini a mers pana la prescriptii ale unui pret “just”, si ale unei dobanzi “juste”, cu alte cuvinte la incalcarea regulii competitiei libere. (Imi amintesc ca Sorin Cucerai mi-a vorbit prima oara de acest lucru).

Iudaismul a fost liber de aceasta problema. Si din acest motiv a favorizat intr-o masura semnificativa evolutia capitalismului in Evul Mediu preluand sarcinile economice “neplacute Dumnezeului crestin”. Si totusi, iudeii au mentinut o doza de dualism de tip tribalist, de exemplu au perceput dobanzi semnificativ mai mici membrilor confesiunii. Or, dublul standard a ingreunat dezvoltarea unor intreprinderi economice la scara larga. In plus, iudaismul s-ar face “vinovat” din perspectiva capitalista si de o anumita reticenta fata de inovatie.

Unul dintre marile merite al iudaismului si crestinismului din perspectiva capitalista este insa ostilitatea fata de magie. Gandirea magica este un dusman al capitalismului, spune Weber, datorita stereotipizarii relatiilor economice si tehnologiei.

Sigur, si Buddha si profetii hindusi elibereaza de magie. Dar, din perspectiva capitalista, ei esueaza in alta parte: rezerva iluminarea unui grup special de initiati sau calugari separati de lume, si deci de schimbul economic. Prin contrast, iudaismul si crestinismul au un grad ridicat de universalizare. Ambele sunt religii ale maselor (p.266).

Si religiile orientale prezinta reguli etice relevante pentru capitalism. Dar se opresc la jumatatea drumului: severitatea cu care sunt aplicate.  In iudaism si crestinism insa, aceste reguli nu doar ghideaza, ci au un caracter de datorie (sau de obligatie speciala fata de Dumnezeu, dar stricta).

Reforma Protestanta produce capitalismul

Acesta este bagajul asupra caruia opereaza Reforma Protestanta. Protestantismul produce (fara intentie) capitalismul operand doua schimbari in deja valorosul bagaj crestin traditional.
Prima schimbare este incetarea recunoasterii unei institutii analoge scarabeului egiptean, anume institutia iertarii pacatelor de catre Dumnezeu prin preoti in urma spovedaniei. In cazul in care il iarta, spune Luther, Dumnezeu il iarta direct pe credincios in urma caintei sincere.
A doua schimbare este deblocarea acumularii de capital prin repudierea recomandarii evanghelice a  saraciei voluntare. Pentru un calvinist, omul nu acumuleaza pentru el, este numai administratorul bunurilor lui Dumnezeu. Aceasta este “chemarea” divina careia credinciosul trebuie sa ii raspunda. Antreprenorul castiga o constiinta curata, iar muncitorul castiga rasplata vesnica.

Astazi

Sursa religioasa a relatiilor de piata a murit, spune Weber. (p. 270) Odata cu disparitia sursei religioase antreprenorul si muncitorul isi pierd vechea rasplata spirituala. In locul fertilei asceze protestante ramane doar viziunea frustranta a lui Bernard Mandeville, anume masura in care, prin aranjamente institutionale adecvate, interesul egoist poate fi canalizat spre binele celorlalti.

Reflectii personale. O solutie integrativa

O lectie a lui Weber este importanta unei viziuni integrative a activitatilor la nivel personal. Weber ar vedea o problema in fractiunea atitudinala dintre activitatea de la serviciu si activitatea de acasa, sau cea dintre activitatea din lumea reala si cea din RPG-ul online. Nici nu mai intreb pentru cati dintre cei care citesc acum de exemplu exista o legatura stransa intre propria confesiune religioasa si rolul propriei munci resimtite subiectiv.

Textul lui Weber imi aduce aminte de o remarca a lui Vlad Tarko prin care ma anunta entuziast ca sunt Unitarian fara sa stiu: “Ti-am gasit religia!”

Nu spun neaparat ca ar trebui sa ne alegem religia in functie de propria filosofie politica, dar e notabil cat de bine rezoneaza cu libertarianismul principiul metareligios al tolerantei fata de alte religii continut in religia Unitarianiana.

Nu e nevoie nici macar sa ne racordam religia la propria filosofie a religiei. Se traieste si cu constiinta fragmentata. Dar, daca vreti sa “incercati si altceva” decat o viata fragmentata, merita observat ca Unitarianismul, aceasta ciudat de radicala si permisiva religie protestanta, are doua avantaje:

Unul este principiul metareligios al continuei autoreforme doctrinare.

Iar al doilea este ca poate absorbi o conceptie noua asupra religiei si credintei religioase, conceptia lui Wittgenstein. Pentru un Unitarian individul si-l instituie pe Isus ca Salvator prin propriul sau act liber de credinta. Aceasta idee este afina cu filosofia wittgensteineana a religiei, conform careia credinta religioasa nu are de-a face cu adevarurile metafizice, cu chestiunile de fapt (este irelevant daca Isus este ‘de fapt’ fiul lui Dumnezeu), ci doar cu instituirea si intretinerea permanenta prin hotarare personala a unei atitudini modelatoare, a unei perspective normative asupra vietii, una adaugata celei obisnuite descriptive. O perspectiva nu despre cum stau de fapt lucrurile ci o grila morala despre cum trebuie sa fie, o grila personala atat de tare incat orice ar fi, la nivel subiectiv ‘nu se poate altfel’.

Ionut Sterpan