Invatamantul superior gratis este gandit ca o cale de a reduce inegalitatile de acces la educatie. Gratuitatea este o cale a oferi sanse copiilor inteligenti, dar saraci. Cum resursele sunt limitate, este nevoie de o procedura prin care sa discerni viitoarea studentime. O astfel de procedura este examenul de admitere. De regula acesta necesită pregătire prealabilă, unde este nevoie de bani (meditaţiile). Insa asta ingreuneaza accesul copiilor saraci la universitatile publice. Asa ajungem in situatia in care copii din familiile cu venituri mari sunt suprareprezentaţi în universităţile publice fără taxe, în timp ce studenţii cu venituri mici sunt suprareprezentaţi în universităţile private. Asa se intampla in tari ca Bolivia şi Venezuela. În Bolivia proporţia studenţilor săraci in universitatile private din cele mai sărace două quintile a crescut de la 2% în 1990 la 14% în 1997. Evident mijloace compensatorii precum bursele de studii sau programele de împrumut nu pot fi utilizate. Pentru ca ai nevoie de de un examen pentru a detecta studenţii calificati academic, dar saraci.

Accesul la universitate influenţeaza metodele de învăţare şi pregătire în liceu. Condiţii severe de admitere în facultăţi sunt decisive pentru comportamentul elevilor şi profesorilor din liceu. În majoritatea ţărilor concentrarea pe conţinutul examenelor de admitere precedente mai degrabă decât curriculumul oficial tinde să influenţeze ce este predat şi cum şi ce este învăţat şi cum. Pentru că în multe ţări universităţile selectează studenţii prin teste de admitere, liceele se vor concentra pe achiziţia acelor abilităţi limitate pentru a trece examenul. Aceasta se petrece în dauna unor competenţe generice ca gândirea creativă, rezolvarea problemelor, abilităţi de comunicare etc.

Costel Stavarache